ce-filme-si-seriale-vedem-pe-max-in-luna-iunie-2024-(trailere)
Ce filme și seriale vedem pe Max în luna iunie 2024 (Trailere)

Noi filme, seriale, documentare, dar şi transmisiuni sportive în direct vor putea fi urmărite în iunie pe Max, noua platformă de streaming a Warner Bros. Discovery, fosta HBO Max.

Seriale în luna iunie pe Max

Din 17 iunie, pe Max, este difuzat al doilea sezon al unuia dintre cele mai aşteptate seriale ale anului: „Casa Dragonului” („House of the Dragon„). Noul sezon va avea 8 episoade.

Westerosul este în pragul unui război civil sângeros, Consiliul Verde şi Consiliul Negru luptând pentru regele Aegon şi, respectiv, regina Rhaenyra. Pentru că fiecare tabără crede că locul său este cel care îi revine de drept pe Tronul de Fier, lupta va fi una crâncenă între cele două părţi.

YouTube Video

Din 11 iunie, Max aduce primul sezon din serialul “Klara”. Klara (Izabela Kuna) e o femeie trecută de 40 de ani, care a divorţat de curând. Ea are o mamă toxică, un tată absent, o pisică prolifică şi problemele tipice care apar în viaţă, dar crede că visurile ei vor deveni realitate. Ani întregi, a tânjit după Alex, care e însă căsătorit. Din fericire, Klara îi are alături pe prietenii ei, Wronka şi Wojtek.

În plus, vor fi difuzate sezonul patru din “Condamnata” (“The Convict”) şi sezoanele trei, patru şi cinci din “Dispariţia” (“The Disappearance”). 

Sport live în luna iunie pe Max

Pentru prima oară în România, toate cele 886 de meciuri de pe 16 terenuri din turneul de grand slam Roland-Garros vor fi transmise în direct. Roland-Garros se va încheia odată cu finala feminină de sâmbătă, 8 iunie, şi finala masculină de duminică, 9 iunie, ambele fiind programate la ora 15.30.

Turneul marchează primul dintre cele două mari evenimente sportive care se vor desfăşura la celebra bază din Paris, înainte ca Jocurile Olimpice să-şi desfăşoare turneele de tenis în acelaşi loc.

Documentare & Reality în luna iunie pe Max

“Renovări sălbatice” (“Renovation Wild”) vine pe Max cu primul sezon în 10 iunie, cu idei inovatoare şi spectaculoare de la Grant şi Lynsey Cumings, care renovează tabăra de safari din Africa deţinută de familia lor.

În 16 iunie, Josh Gates aduce pe Max sezonul doi din “Expediţii şi mistere” (“Expedition X”). Împreună cu o echipă de specialişti, Josh investighează „necunoscutul”. Jessica Chobot şi Phil Torres i se alătură pentru a investiga fenomene inexplicabile.

“Crimele din lumea Playboy” (“The Playboy Murders”) vine cu noi poveşti absolut incredibile din spatele celebrului brand în 21 iunie.

YouTube Video

Filme în luna iunie pe Max

Taylor Russell şi Timothée Chalamet interpretează doi canibali care pleacă într-o călătorie prin S.U.A. şi se îndrăgostesc unul de celălalt în filmul “Oase şi tot” (“Bones and All”), care va fi pe Max din 2 iunie. Filmul prezintă povestea unei prime iubiri, între Maren (Taylor Russell) şi Lee (Timothée Chalamet), care pornesc într-o călătorie prin S.U.A. Cei doi îşi caută identitatea şi frumuseţea într-o lume periculoasă, care nu îi acceptă.

YouTube Video

Din 6 iunie, este difuzat filmul “Sunt OK?” (“Am I OK?”). Lungmetrajul o prezintă pe Lucy (Dakota Johnson), în vârstă de 32 de ani, care locuieşte în Los Angeles şi îşi dă seama abia acum că motivul pentru care întâlnirile ei cu sexul opus nu se termină decât cu o strângere de mână e pentru că nu e atrasă de bărbaţi. Cu ajutorul lui Jane, prietena ei de-o viaţă, Lucy încearcă să accepte această schimbare.

Din 1 iunie, abonaţii Max se vor putea bucura şi vor putea revedea filmele din seria Jurassic Park. În “Jurassic Park”, oamenii de ştiinţă reuşesc să cloneze dinozauri pentru un parc de distracţii, dar inevitabilul se întâmplă: sistemul de securitate cedează şi iadul se dezlănţuie. Saga continuă cu “Lumea Dispărută: Jurassic Park” (“The Lost World: Jurassic Park”), “Jurassic Park III”, “Jurassic World” şi “Jurassic World: Un regat în ruină” (“Jurassic World: Fallen Kingdom”).

“Anatomia unei prăbuşiri” (“Anatomy of a Fall”) vine pe Max la 28 iunie. Sandra, o scriitoare de succes, locuieşte cu soţul ei Samuel şi fiul lor orb în vârstă de 11 ani într-o cabană îndepărtată din Alpii francezi. Într-o zi, Samuel este găsit mort. A fost o sinucidere, un accident nefericit sau moartea lui a fost din vina Sandrei, a cărei încăpăţânare o face principala suspectă? O anchetă publică a cazului dezvăluie nu numai circumstanţele morţii în sine, ci şi detaliile intime şi tulburătoare ale relaţiei lor tumultuoase.

YouTube Video

Lista de filme care vin pe Max în iunie continuă cu: “Creed III”, “Spiritele din Inisherin” (“The Banshees of Inisherin”), “Meniul” (“The Menu”), “Călătoria către Bethlehem” (“Journey to Bethlehem”), “Familiar”, “Hannibal” (2021), “Întâlnire cu Joe Black” (“Meet Joe Black”), “Django dezlănţuit” (“Django Unchained”), “Barry Seal: Trafic în stil american” (“American Made”), “Viespea verde” (“The Green Hornet”), “Primul contact” (“Arrival”), “Billy Elliot: The Musical”, “Iubire” (“Amour”).

MAX Originals în luna iunie 2024

În 13 iunie, Max aduce şi programe de stand-up comedy: “Hannah Einbinder: Totul trebuie să dispară” (“Hannah Einbinder: Everything Must Go”). Hannah Einbinder („Hacks”) duce telespectatorii într-o plimbare emoţionantă, psihedelică, plină de poveşti, personaje, glume şi multe altele.

YouTube Video

The post Ce filme și seriale vedem pe Max în luna iunie 2024 (Trailere) appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Fabrica de pensionări anticipate de la Spitalul Gerota. Angajații MAI, pensionați pentru depresie

Este anchetă la Spitalul Ministerului de Interne, Dimitrie Gerota, după ce ofiţerii…

Vezi aici cum poți să lucrezi eficient, acasă sau la birou, fără să fii distras!

Cu atât de multe distrageri constante în jur, a rămâne concentrat și…

Test ieftin și rapid de salivă pentru cancerul de prostată

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de salivă, care ar putea…

Ucraina, o nouă problemă! Trebuie să împartă armele occidentale pe categorii: care pot lovi în Rusia și care nu. Cum s-a ajuns aici?

În fața infanteristului se întinde pământul ars, marcat cu trunchiuri retezate de…