dan-ilie-morega,-internat-la-psihiatrie,-prin-decizie-a-judecatorilor
Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie, prin decizie a judecătorilor

Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan, deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medicale pe care le ale. Decizia instanţei de judecată a fost luată după ce procurorii care anchetează dosarul au contestat arestul la domiciliu impus lui Morega.

„Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti privind luarea măsurii internării medicale provizorii, şi dispune internarea medicală nevoluntară într-o unitate specializată de asistenţă medicală a inculpatului Morega Dan-Ilie până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea acestei măsuri”, este soluţia pronunţată de Judecătoria Sectorului 1, în cursul zilei de vineri. 

Decizia privind internarea medicală provizorie este executorie, informează News.ro.

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare, cu privire la soluţia asupra măsurii preventive şi în termen de 5 zile de la pronunţare, cu privire la măsura internării medicale provizorii. 

Instanța a mai decis că o copie după decizie şi copia raportului de expertiză medico-legală psihiatrică vor fi comunicate Directiei de Sănătate Publică Mehedinţi, după care Morega va fi internat.

Faptele pentru care este internat la psihiatrie

Fostul prefect al judeţului Gorj Dan Ilie Morega a fost depistat în repetate rânduri încălcând interdicţia de a şofa, interdicţie impusă fiindcă  are permisul retras din motive medicale. Morega a fost depistat  la volan de patru ori în judeţul Gorj, o dată în judeţul Mehedinţi şi o dată în Bucureşti. 

Un astfel de incident a avut loc în 13 martie, în Bucureşti, Dan Ilie Morega fiind cercetat sub control judiciar după ce a condus o maşină deşi avea permisul retras pe motive medicale, iar el are interdicţia de a mai conduce vehicule pe drumurile publice.

La sfârşitul lunii februarie, el a fost internat în secţia de Psihiatrie pentru realizarea unei expertize care să stabilească dacă mai poate conduce vehicule, acesta având interdicţie de a mai conduce timp de 6 luni, timp în care va urma un tratament.

În plus, doctorii i-au recomandat – în fişa de externare – să fie permanent însoţit de o persoană, să continue tratamentul şi periodic sa fie evaluat psihiatric.

”Nu le iau, dar după o lună vă asigur că o să conduc”, afirma Morega după externare, referindu-se la medicamente.

Surse din cadrul Poliţiei judeţene Mehedinţi au declarat, duminică, pentru News.ro că în judeţul în care domiciliază, Morega nu a mai fost depistat conducând.

The post Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie, prin decizie a judecătorilor appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Fabrica de pensionări anticipate de la Spitalul Gerota. Angajații MAI, pensionați pentru depresie

Este anchetă la Spitalul Ministerului de Interne, Dimitrie Gerota, după ce ofiţerii…

Vezi aici cum poți să lucrezi eficient, acasă sau la birou, fără să fii distras!

Cu atât de multe distrageri constante în jur, a rămâne concentrat și…

Test ieftin și rapid de salivă pentru cancerul de prostată

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de salivă, care ar putea…

Ucraina, o nouă problemă! Trebuie să împartă armele occidentale pe categorii: care pot lovi în Rusia și care nu. Cum s-a ajuns aici?

În fața infanteristului se întinde pământul ars, marcat cu trunchiuri retezate de…