din-romania,-viktor-orban-anunta-ca-il-sustine-pe-klaus-iohannis-pentru-sefia-nato
Din România, Viktor Orban anunță că îl susține pe Klaus Iohannis pentru șefia NATO

Premierul maghiar Viktor Orban rămâne singurul susţinător declarat al preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general al NATO.

Aflat într-o vizită de campanie în România, Orban şi-a anunţat sprijinul pentru Iohannis la şefia NATO, dar şi pentru aderarea cât mai rapidă a României la spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, potrivit Maszol.ro.

Declaraţia a fost făcută luni, la Salonta, în judeţul Bihor, unde premierul Ungariei s-a întâlnit cu liderii UDMR.

Vorbind despre miza alegerilor locale și europarlamentare, Kelemen Hunor i-a cerut premierului ungar un îndemn, iar acesta a subliniat că sunt necesare cinci sute de mii de voturi pentru ca maghiarii să-şi arate puterea. Hunor Kelemen l-a prezentat pe Viktor Orbán ca un politician care şi-a condus partidul la victorie electorală de 11 ori.

„Avem nevoie de UDMR în Parlamentul European. Vă rog să trimiteți cât mai mulți reprezentanți maghiari ai partidului pentru pace, pentru că este posibil ca aceste alegeri să decidă că Europa va putea în cele din urmă să rămână în afara acestui război sau să cadă în el”, a subliniat Orbán.

Acum câteva zile a fost în România şi ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, care a avut tot un mesaj de susţinere pentru candidatura lui Klaus Iohannis:

„Cumva nimeni nu se gândește că, dacă pericolul vine despre Est, atunci și șeful NATO ar trebui să fie tot estic (…) NATO trebuie condus de un om în care putem avea încredere 100%, iar Rutte (premierul olandez Mark Rutte – n.red.) nu este acest om”.

Din luna martie, de când și-a anunțat candidatura, Klaus Iohannis a reușit să aibă doar sprijinul ferm al Ungariei, adică un stat din cele 32 de țări membre. În afară de Slovacia, toate celelalte au fost convinse să meargă pe mâna lui Rutte, mai mult de dragul consensului decât din simpatie pentru premierul olandez.

Alături de Mark Rutte sunt 30 dintre țările NATO, în frunte cu SUA, care au reafirmat opțiunea pe un ton nu tocmai fericit pentru Klaus Iohannis.

Marea presă, de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, la Financial Times, Wall Street Journal și Le Figaro, a fost extrem de critică cu preşedintele Iohannis și nu numai că nu-i dau nicio șansă, dar prezintă în termeni severi felul în care pune probleme în NATO cu războiul la graniță.

Decizia privind noul șef al NATO va fi luată la summit-ul din vară de la Washington.

Politico citează diplomați europeni care susțin că președintele Iohannis ar fi ajuns la o înţelegere cu aliaţii cheie pentru a renunţa la cursa pentru șefia NATO, sperând la o funcţie în UE. Palatul Cotroceni nu a confirmat deocamdată această informație.

Renunţarea la candidatură înainte de cursa pentru funcţia supremă europeană şi înainte de summit-ul NATO din iulie i-ar oferi lui Iohannis o oarecare bunăvoinţă din partea aliaţilor occidentali, pe care ar putea să o valorifice în timpul discuţiilor pentru funcţiile de conducere din UE.

Toate opțiunile sunt încă pe masă, dar nu e deloc clar că președintele român va renunța la joc în schimbul unui portofoliul important la vârful Uniunii Europene.

The post Din România, Viktor Orban anunță că îl susține pe Klaus Iohannis pentru șefia NATO appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Test ieftin și rapid de salivă pentru cancerul de prostată

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de salivă, care ar putea…

Ucraina, o nouă problemă! Trebuie să împartă armele occidentale pe categorii: care pot lovi în Rusia și care nu. Cum s-a ajuns aici?

În fața infanteristului se întinde pământul ars, marcat cu trunchiuri retezate de…

Fabrica de pensionări anticipate de la Spitalul Gerota. Angajații MAI, pensionați pentru depresie

Este anchetă la Spitalul Ministerului de Interne, Dimitrie Gerota, după ce ofiţerii…

Franța, Germania și Polonia, ținte constante ale dezinformării ruse

Înaintea alegerilor europene, Franţa, Germania şi Polonia au devenit „în permanenţă” ţinte…