eugen-tomac,-unul-dintre-cei-mai-activi-deputati-in-parlamentul-european
Eugen Tomac, unul dintre cei mai activi deputați în Parlamentul European

Președintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a distrus mitul potrivit căruia la Bruxelles se merge în vacanță. Candidatul Alianței Dreapta Unită a avut peste 250 de intervenții în plen, peste 100 de Rezoluții promovate, peste 100 de interpelări către Comisia Europeană, peste 1.000 de scrisori oficiale adresate instituțiilor europene.

„Am făcut tot ce mi-a stat in putere pentru a apăra România și familia europeană. Însă mai am multe de făcut”, spune Eugen Tomac.

Lupta pentru Schengen trebuie să continue! 

Eugen Tomac este singurul deputat european care a avut curajul să deschidă un proces la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, acționând în judecată Consiliul pentru votul nedrept şi abuziv din 8 decembrie 2022. A apărat cauza României în faţa tuturor instituțiilor europene, a statelor membre și a iniţiat, în Parlamentul European, o petiție semnată de peste 50.000 de cetățeni. Chiar dacă controalele la frontierele interne aeriene și maritime au fost ridicate, România nu poate şi nu trebuie să se mulțumească cu frânturi de drepturi. Lupta trebuie să continue până când țara noastră va fi membră cu drepturi depline a spațiului Schengen.

România și Republica Moldova, împreună în UE

Eugen Tomac a fost unul dintre cei mai activi susținători  ai integrării Republicii Moldova, alături de România, în Uniunea Europeană. „Acesta este unul dintre obiectivele cele mai importante pentru mine ca român şi om politic, încă de la începuturi. Acum, acest obiectiv este din ce în ce mai aproape și sper ca în următorul mandat toți românii, de pe ambele maluri ale Prutului, să fie împreună în familia europeană. Însă pentru asta, avem nevoie de politicieni capabili și cu voință, care să își dorească să lupte pentru binele Republicii Moldova. Avem nevoie de politicieni care să nu le permită populiștilor sau extremiștilor să împiedice parcursul european al Republicii Moldova”, susține candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Parlamentul European

Rezoluția privind returnarea Tezaurului sechestrat în Rusia 

Un alt subiect pentru care Eugen Tomac a luptat este cel al Tezaurului României sechestrat la Moscova, un capitol din istoria noastră aproape necunoscut la nivel european. Astăzi, avem o Rezoluție a Parlamentului European care reflectă angajamentul ferm al Uniunii Europene de a susține țara noastră în efortul său de a-și recupera Tezaurul.

Rezoluţia referitoare la returnarea tezaurului național al României însușit ilegal de Rusia (2024/2605) a fost dezbătută și votată cu o largă majoritate de voturi în Parlamentul European în data de 14 martie 2024, la Strasbourg. Este un succes răsunător pentru România! Mai sunt, totuși, pași de urmat pentru a ne asigura că această creanță legală a României nu rămâne uitată în istorie.

Eugen Tomac: „Sigur, întotdeauna este loc de mai bine, însă, la capătul acestor cinci ani, am inima împăcată că mi-am făcut datoria cum am ştiut mai bine, în slujba românilor de pretutindeni. Astăzi, alături de colegii mei din Dreapta Unită, vă cer încrederea pentru a ne continua proiectele pentru România în Parlamentul European. 

Pe 9 iunie, Alianța Dreapta Unită formată din USR, PMP și Forța Dreptei este singura forță politică care poate apăra drepturile românilor proeuropeni la Bruxelles.” 

Comandat de Partidul Mişcarea Populară – Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, CUI: 41240004

The post Eugen Tomac, unul dintre cei mai activi deputați în Parlamentul European appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Test ieftin și rapid de salivă pentru cancerul de prostată

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de salivă, care ar putea…

Ucraina, o nouă problemă! Trebuie să împartă armele occidentale pe categorii: care pot lovi în Rusia și care nu. Cum s-a ajuns aici?

În fața infanteristului se întinde pământul ars, marcat cu trunchiuri retezate de…

Franța, Germania și Polonia, ținte constante ale dezinformării ruse

Înaintea alegerilor europene, Franţa, Germania şi Polonia au devenit „în permanenţă” ţinte…

Fabrica de pensionări anticipate de la Spitalul Gerota. Angajații MAI, pensionați pentru depresie

Este anchetă la Spitalul Ministerului de Interne, Dimitrie Gerota, după ce ofiţerii…