agentia-france-presse-intra-in-greva-de-24-de-ore
Agenția France-Presse intră în grevă de 24 de ore

Agenţia France-Presse (AFP) a anunţat că va intra în grevă de 24 de ore de joi de la ora locală 10:00, pentru a protesta faţă de proiect de reformă a statutului jurnaliştilor care lucrează în birourile sale din afara Franţei.

Această decizie va perturba activitatea AFP într-o perioadă de evenimente majore, printre care ceremoniile ce vor marca împlinirea a 80 de ani de la Debarcarea aliată în Normandia şi, joi seară, un interviu televizat cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Intrarea în grevă a fost votată, luni, în adunarea generală după, o primă oprire a muncii timp de 2 ore, „cu o unanimitate a celor peste 300 de votanţi” conform intersindicatului (SNJ, CGT, Sud, FO, CFE-CGC).

Cauza acţiunii de protest este un proiect de reformă a managementului care „pune serios sub semnul întrebării” sistemul de expatriere a jurnaliştilor agenţiei, prezenţi în 150 de ţări.

În prezent, jurnaliştii săi care lucrează în afara Franţei îşi desfăşoară având două tipuri principale de statut.

Pe de o parte, aşa-numitul statut de „sediu central”, un contract de drept francez care vine cu beneficii (costuri de locuinţă, costuri de şcolarizare pentru copii). Titularul acestuia este supus mobilităţii în vigoare la AFP şi nu poate rămâne mai mult de câţiva ani în aceeaşi funcţie.

De cealaltă parte, aşa-numitul statut „local”, aliniat regimului social din ţara unde trăieşte şi munceşte jurnalistul şi care nu este supus principiului mobilităţii.

Potrivit sindicatelor, conducerea AFP, al cărei CEO este Fabrice Fries, plănuieşte să restricţioneze utilizarea contractelor de „sediu central” prin crearea unui al treilea statut hibrid. Ar fi vorba de un contract local, dar titularul acestuia ar fi obligat să contribuie la pensie în Franţa şi ar fi supus principiului mobilităţii.

„Personalul (agenţiei) solicită menţinerea la nivelul actual, adică 151 de posturi, a reţelei de expaţi ai AFP cu statut de ‘sediu’ în toate limbile’, se scrie în moţiunea votată luni.

Într-o notă internă, conducerea AFP a asigurat că înţelege „îngrijorarea redacţiei” cu privire la acest subiect „extrem de sensibil şi de complex”.

„Este important să reformăm sistemul pentru a-l face mai echitabil şi mai divers şi pentru a răspunde preocupărilor legate de pensii”, a argumentat conducerea agenţiei.

Actualul sistem „a devenit mult mai scump în ultimii ani din cauza impozitelor şi taxelor sociale din întreaga lume”, a susţinut conducerea, precizând că „s-a angajat să menţină o reţea globală puternică”.

The post Agenția France-Presse intră în grevă de 24 de ore appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Test ieftin și rapid de salivă pentru cancerul de prostată

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de salivă, care ar putea…

Ucraina, o nouă problemă! Trebuie să împartă armele occidentale pe categorii: care pot lovi în Rusia și care nu. Cum s-a ajuns aici?

În fața infanteristului se întinde pământul ars, marcat cu trunchiuri retezate de…

Franța, Germania și Polonia, ținte constante ale dezinformării ruse

Înaintea alegerilor europene, Franţa, Germania şi Polonia au devenit „în permanenţă” ţinte…

Fabrica de pensionări anticipate de la Spitalul Gerota. Angajații MAI, pensionați pentru depresie

Este anchetă la Spitalul Ministerului de Interne, Dimitrie Gerota, după ce ofiţerii…