campanie-electorala-cu-peripetii-in-marea-britanie:-o-tanara-a-fost-arestata-dupa-ce-i-a-aruncat-un-milkshake-in-fata-politicianului-extremist-nigel-farage
Campanie electorala cu peripetii in Marea Britanie: O tanara a fost arestata dupa ce i-a aruncat un milkshake in fata politicianului extremist Nigel Farage

O tanara in varsta de 25 de ani din Clacton, Marea Britanie, a fost arestata dupa ce i-a aruncat in vata un milkshake cu banane noului lider al partidului Reform UK, Nigel Farage, potrivit Sky News.

Politicianul parasea pub-ul Wetherspoons Moon and Starfish din orasul Clacton-on-Sea, pe care vrea sa-l reprezinte, cand o tanara i-a aruncat in fata ceea ce pare sa fi fost un milkshake de la McDonald’s, apoi si paharul gol si a plecat.

Farage a fost vazut tresarind in timp ce lichidul i-a venit in fata, apoi stergandu-se cand a fost scos din multime de echipa sa.

Politia din Essex a anuntat ca a arestat o femeie de 25 de ani din Clacton. In timp ce politistii o arestau pe tanara, o a doua persoana, un barbat, a fost arestata sub suspiciunea ca ar fi agresat un angajat al serviciilor de urgenta. „Ambele persoane raman in arest pentru audieri”, a declarat un purtator de cuvant al politiei.

La aproape doua ore dupa incident, Farage a aparut in fata autobuzului Reform UK cu un milkshake de banane de la McDonald’s si a spus: „Milkshakeul meu aduce toti oamenii la miting”.

Cu doar cateva ore inainte sa primeasca milkshake-ul in fata, Farage si-a lansat campania electorala inconjurat de sute de sustinatori, in conditiile in care saptamana trecuta afirmase ca nu va candida. Pana acum, el a incercat fara succes sa devina parlamentar de sapte ori.

La lansare, Farage le-a spus sustinatorilor sai ca politicienii conservatori au inselat increderea poporului britanic, deoarece au „deschis granitele imigratiei in masa asa cum nu am mai vazut pana acum”.

Un nou sondaj YouGov pentru Sky News arata ca laburistii ar castiga alegerile cu 42,9% din voturi, in timp ce Reforma va lua 10,1% – o crestere de 8,1% fata de 2019.

Richard Tice, de la care Farage l-a preluat luni functia de presedinte al partidului, l-a sustinut pe succesorul sau. „Imbecila care a aruncat o bautura in Nigel tocmai ne-a castigat sute de mii de voturi. Nu vom fi hartuiti sau amenintati in afara campaniei electorale”, a scris el pe retelele de socializare.

Giles Watling, candidatul conservator din Clacton, a spus ca ii pare rau ca rivalului sau i s-a aruncat lichid in fata. „S-ar putea sa nu fim de acord, dar fiecare candidat are dreptul sa faca campanie fara teama de violenta sau intimidare!”, a spus el.

Fostul ministru conservator si avocat Robert Jenrick a spus ca este „in mod clar o infractiune penala” si a spus ca „nu poate fi loc pentru acest tip de comportament fata de vreun candidat din orice partid politic aflat in campanie”.

Yvette Cooper, ministrul de interne din umbra al laburistilor, a spus ca a fost un „atac rusinos” asupra lui Farage. „Complet inacceptabil si gresit. Nimeni nu ar trebui sa se confrunte cu intimidari sau atacuri intr-o campanie electorala. Multumesc politiei pentru raspuns”, a adaugat ea.

Nu este prima data cand Farage este tinta atacurilor cu milkshake.

In mai 2019, Paul Crowther, din Newcastle, a aruncat spre liderul de atunci al partidului Brexit cu un milkshake de banane si caramel sarat de 5,25 lire sterline de la lantul de burgeri Five Guys, in timp ce acesta se plimba in centrul orasului Newcastle inaintea alegerilor europene. El a fost arestat la fata locului si a pledat vinovat de agresiune comuna si distrugere si a fost obligat sa-i plateasca lui Farage 350 de lire sterline pentru a-i curata costumul dupa „atacul motivat politic”.

In 2014, un protestatar a aruncat in Farage, pe atunci liderul UKIP, cu un ou, in timpul unei vizite de campanie la Nottingham.

You May Also Like

S-a aruncat de la etaj o avocata din Bucuresti. Ea avea numai 33 de ani

O avocata din Bucuresti, Andreea Daciu, s-a sinucis vineri dupa ce s-a…

Reuters: Tarile NATO au decis ca Rutte sa fie noul secretar general al NATO, anunta postul olandez de stiri NOS

Premierul olandez demisionar Mark Rutte va fi noul secretar general al NATO,…

Trei tineri, posibil romani, disparuti intr-o viitura in Udine, Italia. Cautari disperate ale salvatorilor

Sunt cautari disperate, intr-o regiune din nordul Italiei, unde torentii raului Natisone,…

A fost ucis in puscarie cel mai mare criminal in serie din Canada. El era vinovat pentru moartea a peste 50 de femei

Robert Pickton, cel mai mare criminal in serie din istoria Canadei si…