dupa-ce-a-stins-lumanarile-evreiesti-de-hannukah-din-parlamentul-polonez,-deputatul-extremist-grzegorz-braun-a-luat-un-steag-ucrainean-de-pe-movila-kosciuszko-si-l-a-dus-consulatului-pentru-ca-„a-fost-asezat-in-locul-gresit”
Dupa ce a stins lumanarile evreiesti de Hannukah din parlamentul polonez, deputatul extremist Grzegorz Braun a luat un steag ucrainean de pe Movila Kosciuszko si l-a dus consulatului pentru ca „a fost asezat in locul gresit”

Un deputat al partidului polonez de extrema-dreapta Confederatia, Grzegorz Braun, a postat pe retelele de socializare imagini video cu el indepartand un steag ucrainean de pe Movila Kosciuszko din Cracovia, potrivit TVP.

Imaginile il arata pe Braun indepartand steagul pe o ploaie torentiala din locul care il comemoreaza pe eroul national polonez Tadeusz Kosciuszko. El a insotit videoclipul cu un text care spunea: „Ca un cinstit gasitor, voi trimite steagul ucrainean, care a fost asezat in locul gresit, consulatului din Cracovia” si hashtag-ul „Pentru ca Polonia sa fie Polonia”.

Braun a contestat inca de la inceputul invaziei Rusiei prezenta drapelului ucrainean in locatii importante pentru polonezi, inclusiv in Sejm, camera inferioara a parlamentului, din Varsovia. Braun, care se identifica drept ultranationalist polonez, a fost descris ca avand o pozitie pro-rusa si anti-ucraineana pe langa alte opinii de extrema dreapta si i-a descris pe evreii polonezi drept „dusmanii Poloniei”.

El a devenit cunoscut in Polonia in decembrie 2023, cand a stins cu un stingator lumanarile evreiesti de Hannukah aprinse in parlament.

Cand steagul ucrainean a fost ridicat pe varful Movilei Kosciuszko la inceputul razboiului, Comitetul Movilei Kosciuszko a justificat demersul spunand: „Mai presus de toate, culorile alb si rosu [ale Poloniei] fluturadeasupra movilei Kosciuszko din Cracovia, dar si pe 4 iulie – steagul Statelor Unite [Kosciuszko a luptat pe partea americana in Razboiul de Independenta al tarii] si pe 14 iulie Tricolorul Republicii Franceze, al carui cetatean de onoare Kosciuszko este. In momentul actual al agresiunii ruse impotriva statului suveran ucrainean, steagul Ucrainei nu poate sa nu fie arborat aici.”

Site-ul Interia.pl a subliniat ca Braun candideaza pentru Parlamentul European la alegerile care vor avea loc in Polonia pe 9 iunie si ca Cracovia este o circumscriptie cheie pentru campania sa.

You May Also Like

S-a aruncat de la etaj o avocata din Bucuresti. Ea avea numai 33 de ani

O avocata din Bucuresti, Andreea Daciu, s-a sinucis vineri dupa ce s-a…

Reuters: Tarile NATO au decis ca Rutte sa fie noul secretar general al NATO, anunta postul olandez de stiri NOS

Premierul olandez demisionar Mark Rutte va fi noul secretar general al NATO,…

Trei tineri, posibil romani, disparuti intr-o viitura in Udine, Italia. Cautari disperate ale salvatorilor

Sunt cautari disperate, intr-o regiune din nordul Italiei, unde torentii raului Natisone,…

A fost ucis in puscarie cel mai mare criminal in serie din Canada. El era vinovat pentru moartea a peste 50 de femei

Robert Pickton, cel mai mare criminal in serie din istoria Canadei si…