sts-explica-modul-in-care-este-combatut-votul-multiplu
STS explică modul în care este combătut votul multiplu

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), lt. col. Cătălin Chirca, explică faptul că votul multiplu este combătut cu ajutorul a peste 29.000 de tablete utilizate la alegerile din 9 iunie, tablete care indică, în baza verificărilor făcute asupra cărţii de identitate, dacă o persoană a votat într-o altă secţie. În acest caz, este transmisă o alertă către autorităţile responsabile să verifice un astfel de incident, potrivit News.ro.

”Este o tabletă prin care ne asigurăm că doar persoanelor care au drept de vot li se şi permite accesul în secţia de votare pentru a-şi exercita acest drept. Vorbim de o tabletă care a fost configurată de către colegii noştri (de la STS – n.r.), sunt 29.500 de astfel de tablete utilizate pe timpul procesului electoral din 9 iunie şi pe care este instalată aplicaţia de verificare a dreptului de vot care face parte dintr-un sistem informatic care se numeşte sistemul informatic de monitorizare a prezenţei de vot”, a declarat purtătorul de cuvânt al STS, lt. col. Cătălin Chirca, marţi seară, la Euronews România.
El a explicat că, dacă un alegător a votat deja la o altă secţie, tableta va semnala faptul că acel alegător a fost validat în altă secţie, iar în acel moment operatorul de calculator îl informează pe preşedintele secţiei de votare, după care încep verificări, preşedintele secţiei de votare având inclusiv posibilitatea de a suna la un call center şi de a intra în legătură cu preşedintele secţiei de votare unde alegătorul a mai fost validat, pentru a se asigura dacă alegătorul respectiv a mai votat sau nu.
”Dacă persoana a votat într-o altă secţie este transmisă o alertă către autorităţile implicate şi responsabile să verifice un astfel de incident, dacă nu cumva este o încercare de vot multiplu. În situaţia în care nu există o semnătură a persoanei în cealaltă secţie – poate doar a fost validată acolo şi nu a votat, sau s-a răzgândit, sau a avut o problemă medicală – atunci există posibilitatea ca acestei persoane să i se permită accesul pentru a vota, cu acordul preşedintelui secţiei de votare. Trebuie să înţelegem cu toţii că rolul tabletei este de a semnala toate situaţiile în care poate să se afle o persoană şi de a fi un suport decizional pentru preşedintele secţiei de votare care este singura persoană care are autoritatea necesară de a permite unei persoane să voteze sau nu în secţia respectivă”, a adăuga oficialul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Articolul STS explică modul în care este combătut votul multiplu apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Mai multe persoane, inclusiv un poliţist, rănite într-un atac cu cuţitul în orașul german Mannheim

Mai multe persoane, inclusiv un poliţist, au fost rănite vineri într-un atac…

Gypsy pop performer booed at Coldplay concert in Romania, in echoes of racism

Gypsy pop artist Babasha, booed  during a Coldplay concert in Romania in…

Premierul francez, Gabriel Attal: „Europa concretă” este ceea ce au în comun un prezervativ, o consolă de jocuri Switch şi un încărcător USB

„Europa concretă” este ceea ce au în comun un prezervativ, o consolă…

Campanie de promovare outdoor a României în Germania, în perioada EURO 2024 / Peste 600 de taxiuri colantate vor circula în Hamburg, Berlin, Munchen şi Frankfurt

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) realizează, în perioada 10 iunie –…