medicii-recomanda-prudenta:-bauturile-energizante-pot-declansa-aritmii-cardiace-care-pun-in-pericol-viata-pacientilor-cu-boli-genetice-de-inima
Medicii recomandă prudenţă: Băuturile energizante pot declanşa aritmii cardiace care pun în pericol viaţa pacienţilor cu boli genetice de inimă

Un studiu a examinat potenţialele pericole ale consumului de băuturi energizante analizând o serie de pacienţi care au supravieţuit unui stop cardiac subit, relatează News.ro.

Un nou studiu apărut miercuri în Heart Rhythm, revista oficială a Societăţii pentru Ritm cardiac, a Societăţii de electrofiziologie cardiacă şi a Societăţii de electrofiziologie pediatrică şi congenitală, a examinat pericolele potenţiale ale consumului de băuturi energizante pentru pacienţii cu boli cardiace genetice.

Studiul, desfăşurat la clinica americană Mayo, a examinată o cohortă de 144 de supravieţuitori ai unui stop cardiac subit, dintre care şapte pacienţi (5%) consumaseră una sau mai multe băuturi energizante în imediata apropiere a evenimentului cardiac.

Deşi studiul nu a dovedit o cauzalitate directă, se recomandă prudenţă, iar medicii recomandă ca pacienţii să consume băuturi energizante cu moderaţie.

”Piaţa băuturilor energizante din Statele Unite a crescut în mod constant în ultimii ani, ceea ce a ridicat îngrijorări cu privire la potenţialele efecte combinate ale consumului de cofeină şi ale ingredientelor suplimentare nereglementate din aceste băuturi”, a declarat într-un comunicat cercetătorul principal al studiului, dr. Michael J. Ackerman, cardiolog genetician la clinica Mayo Clinic şi director al Laboratorului de genomică.

Băuturile energizante nu sunt reglementate de Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA), astfel încât cercetarea efectelor pe care aceste băuturi le au asupra acestor pacienţilor este de o importanţă majoră, spune el.

Băuturile energizante conţin cafeină variind între 80 mg şi 300 mg pe porţie, comparativ cu 100 mg într-o ceaşcă obişnuită de cafea.

Cu toate acestea, cele mai multe dintre aceste băuturi energizante conţin şi alte ingrediente stimulante pe lângă cofeină, care nu sunt reglementate de FDA, cum ar fi taurina şi guarana.

S-a emis ipoteza că aceste ingrediente foarte stimulante modifică ritmul cardiac, tensiunea arterială, contractilitatea cardiacă şi repolarizarea cardiacă într-o manieră potenţial proaritmică.

”Stabilirea unei cauze probabile a unei aritmii include investigarea unei potenţiale expuneri la toxine sau medicamente”, spune dr. Ehud Chorin, de la centrul medical Tel Aviv Sourasky şi facultatea de medicină din cadrul universităţii Tel Aviv, într-un editorial care însoţeşte studiul.

Se constată că un număr tot mai mare de substanţe din dieta standard au efecte cardiace nedorite, ceea ce determină luarea în considerare a unei noi subcategorii în cadrul aportului istoricului clinic al unui pacient: alimentele aritmogene.

Băuturile energizante se încadrează în această categorie.

Constatările raportate în acest studiu ar trebui privite în contextul ansamblului mare de dovezi care sugerează efectele aritmogene ale anumitor alimente, în special atunci când sunt consumate în cantităţi mari sau în concentraţii mari de către pacienţii cu risc ridicat, spun autorii

Pe lângă examinarea consumului de băuturi energizante în rândul cohortei de supravieţuitori ai unui stop cardiac subit, cercetătorii au analizat îndeaproape şi tipul de eveniment cardiac, precum şi condiţiile din jurul evenimentului, cum ar fi exerciţiile fizice şi alţi factori de stres cunoscuţi ca fiind asociaţi cu aritmiile cardiace asociate bolilor genetice ale inimii.

”În timp ce părea să existe o relaţie temporală între consumul de băuturi energizante şi evenimentul de stop cardiac subit al celor şapte pacienţi, au apărut o multitudine de potenţiali «agitatori» care ar fi putut contribui, de asemenea, la o aritmie asociată bolilor cardiace genetice, cum ar fi privarea de somn, deshidratarea, dieta sau postul extrem, utilizarea concomitentă a medicamentelor care prelungesc intervalul QT sau perioada postpartum. Ca atare, consumul neobişnuit de băuturi energizante s-a combinat cel mai probabil cu alte variabile pentru a crea o „furtună perfectă” de factori de risc, ceea ce a dus la stop cardiac subit la aceşti pacienţi”, explică dr. Ackerman.

”Criticii ar putea spune despre aceste constatări că sunt doar asocieri întâmplătoare. Noi, ca şi grupul de la Mayo Clinic, suntem perfect conştienţi că nu există dovezi clare şi definitive că băuturile energizante provoacă într-adevăr aritmii care pun în pericol viaţa şi că sunt necesare mai multe date, dar am fi neglijenţi dacă nu am trage un semnal de alarmă. La un moment dat, experienţa clinică, înţelegerea solidă a fiziopatologiei şi bunul simţ ar trebui să  fie puse împreună şi să se pronunţe”, spune într-un al doilea editorial care însoţeşte studiul, dr. Peter J. Schwartz, de la Istitututul italian Auxologico, Centrul pentru aritmii cardiace de origine genetică şi Laboratorul de genetică cardiovasculară, din Milano.

Deşi riscul este relativ scăzut, iar riscul absolut de moarte subită după consumul unei băuturi energizante este şi mai mic, pacienţii cu o boală cardiacă genetică cunoscută care predispune la moarte subită ar trebui să pună în balanţă riscurile şi beneficiile consumului unor astfel de băuturi, concluzionează autorii.

Dr. Doru Negru, despre consumul de energizante: Te agită, îţi creşte glicemia până în pod, creşte tensiunea, frecvenţa cardiacă

Articolul Medicii recomandă prudenţă: Băuturile energizante pot declanşa aritmii cardiace care pun în pericol viaţa pacienţilor cu boli genetice de inimă apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Mai multe persoane, inclusiv un poliţist, rănite într-un atac cu cuţitul în orașul german Mannheim

Mai multe persoane, inclusiv un poliţist, au fost rănite vineri într-un atac…

Gypsy pop performer booed at Coldplay concert in Romania, in echoes of racism

Gypsy pop artist Babasha, booed  during a Coldplay concert in Romania in…

Premierul francez, Gabriel Attal: „Europa concretă” este ceea ce au în comun un prezervativ, o consolă de jocuri Switch şi un încărcător USB

„Europa concretă” este ceea ce au în comun un prezervativ, o consolă…

Campanie de promovare outdoor a României în Germania, în perioada EURO 2024 / Peste 600 de taxiuri colantate vor circula în Hamburg, Berlin, Munchen şi Frankfurt

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) realizează, în perioada 10 iunie –…