aeroportul-malpensa-din-milano-va-fi-redenumit-silvio-berlusconi-in-semn-de-omagiu-adus-fostului-prim-ministru-italian
Aeroportul Malpensa din Milano va fi redenumit Silvio Berlusconi în semn de omagiu adus fostului prim-ministru italian

Principalul aeroport din Milano va fi redenumit şi va purta numele fostului premier şi magnat italian Silvio Berlusconi, a anunţat ministrul transporturilor Matteo Salvini, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Berlusconi, care a murit anul trecut la vârsta de 86 de ani, a condus patru guverne ale partidului său de centru-dreapta Forza Italia şi a fost una dintre cele mai controversate figuri ale Italiei din epoca modernă.

Vorbind vineri la o conferinţă în sudul Italiei, Salvini a declarat că autoritatea aviaţiei civile a aprobat o cerere din partea regiunii Lombardia – în care se află oraşul Milano – de a redenumi aeroportul Malpensa în onoarea lui Berlusconi, care provenea din capitala financiară a ţării.

„Având în vedere că decizia finală aparţine ministrului transporturilor, chiar cred că se va merge mai departe”, a declarat Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga şi un aliat de lungă durată al lui Berlusconi. „În memoria prietenului meu Silvio, un mare om de afaceri, un mare cetăţean milanez şi un mare italian”, a postat ulterior Salvini pe platforma X, împreună cu o fotografie cu Berlusconi şi aeroportul Malpensa.

Fostul prim-ministru italian a murit în iunie 2023 de leucemie cronică, la vârsta de 86 de ani. Silvio Berlusconi a fost unul dintre cei mai bogaţi oameni din peninsula italiană, cu o avere estimată anul trecut de Forbes la 6,4 miliarde de euro. În străinătate, el a fost cunoscut mai ales pentru seria de scandaluri pe care le-a stârnit.

A murit prietenul lui Putin, Silvio Berlusconi. Mogul, politician, protagonist al unor scandaluri judiciare de răsunet. Pentru războiul ruso-ucrainean, a acuzat țara agresată

Articolul Aeroportul Malpensa din Milano va fi redenumit Silvio Berlusconi în semn de omagiu adus fostului prim-ministru italian apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Casa Albă critică vizita efectuată de Viktor Orban în China

Statele Unite sunt „preocupate” de vizita premierului ungar Viktor Orban în China…

Adio „bilet câștigător”? Ar putea discipolul să-și distrugă maestrul în cursa pentru alegerile prezidențiale din Franța?

O rivalitate emergentă ar putea distruge „biletul câștigător” al extremei drepte franceze,…

Legiştii nu sunt de acord cu OUG 84/ 2024: Testarea toxicologică în afara sistemului medico-legal, improprie/ Rezultatele, extrem de contestabile

Consiliul superior de medicină legală a transmis, duminică după-amiază, că nu a…

Un membru al US Navy a încercat să acceseze dosarele medicale ale lui Joe Biden

Un marinar al US Navy a încercat să acceseze dosarele medicale ale…