biden-insista-ca-ramane-in-cursa-pentru-casa-alba.-ce-argumente-aduce-pentru-a-recastiga-increderea-partidului-si-alegatorilor
Biden insistă că rămâne în cursa pentru Casa Albă. Ce argumente aduce pentru a recâștiga încrederea partidului și alegătorilor

Joe Biden s-a dezlănţuit luni împotriva celor care îl critică pentru prestaţia sa dezastruoasă de la dezbaterea cu Donald Trump, spunându-le democraţilor, într-o scrisoare deschisă, şi americanilor, într-un interviu în direct, că rămâne în cursa prezidenţială.

El a respins astfel apelurile tot mai numeroase de a recunoaşte că, la 81 de ani, este prea bătrân şi ineficient pentru a-l învinge pe fostul preşedinte şi ar trebui să renunţe în favoarea unui candidat mai tânăr, relatează The Guardian.

Preşedintele a atacat „elitele din partid” într-un interviu telefonic în direct în emisiunea Morning Joe de la MSNBC, afirmând că acestea se află în spatele apelurilor pentru ca el să renunţe.

El a adăugat: „Dacă vreunul dintre aceştia nu crede că ar trebui să candidez, să candideze împotriva mea. Daţi-i drumul. Anunţaţi-vă candidatura – provocaţi-mă la Convenţie!” – a spus el, referindu-se la convenţia democrată ce ar urma să-i oficializeze candidatura în august.

Îngrijorările cu privire la forma fizică a lui Biden l-au urmărit pe tot parcursul mandatului său, dar au explodat la sfârşitul lunii trecute, după prima din cele două dezbateri programate cu Donald Trump. Până luni, nouă democraţi din Camera Reprezentanţilor au cerut ca Biden să demisioneze.

Biden a insistat la MSNBC că prestaţia sa slabă la dezbatere a fost cauzată de probleme de sănătate. „Mă simţeam atât de rău înainte de dezbatere. M-au testat, s-au gândit că poate aveam Covid, că poate era ceva în neregulă, o infecţie sau ceva. M-au testat, mi-au făcut acele teste”, a repetat el ceea ce a spus cu câteva zile mai înainte şi într-un interviu pentru ABC News.

Referindu-se la apariţiile publice de la dezbatere, Biden a spus că acestea au arătat că este într-o stare de sănătate bună şi că se întâlneşte cu alegătorii mai mult decât Trump, care a avut un program mai puţin solicitant.

Ce le-a scris democraților

În ceea ce priveşte scrisoarea deschisă a lui Biden către democraţi, aceasta a fost publicată chiar înainte ca preşedintele să vorbească la MSNBC.

În scrisoare, preşedintele a declarat că este „ferm angajat să rămână în această cursă, să o ducă până la capăt şi să îl învingă pe Donald Trump”.

De asemenea, el a susţinut că, în „conversaţiile ample cu conducerea partidului, cu oficialii aleşi, cu membrii de rând şi cu cei mai importanţi alegători democraţi, pe care le-a avut în ultimele 10 zile, a auzit preocupările oamenilor – temerile şi îngrijorările lor de bună-credinţă cu privire la miza acestor alegeri. Nu sunt orb la acestea”, dă asigurări Biden.

„Credeţi-mă, cunosc mai bine decât oricine responsabilitatea şi povara pe care le poartă candidatul partidului nostru. Am purtat-o în 2020, când soarta naţiunii noastre era în joc”, le spune preşedintele membrilor partidului său.

Biden l-a învins pe Trump în 2020, iar în ziua învestirii avea 78 de ani – adică era la fel de bătrân ca Trump acum, dar totuşi a intrat în istorie ca cel mai în vârstă american care a depus vreodată jurământul de preşedinte.

„Nu aş fi candidat din nou dacă nu aş fi absolut convins că sunt cea mai bună persoană pentru a-l învinge pe Donald Trump”, a scris el.

The post Biden insistă că rămâne în cursa pentru Casa Albă. Ce argumente aduce pentru a recâștiga încrederea partidului și alegătorilor appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

NATO își pierde răbdarea cu unul din aliați. Și nu e cel la care se gândește toată lumea

Summit-ul NATO care se desfășoară în această săptămână la Washington este momentul…

Ce se ascunde în spatele anulării a zeci de zboruri TAROM? Un nou episod al haosului de pe Otopeni

Cursa TAROM cu destinația Amman, Iordania, era programată să decoleze la ora…

FCSB anunță o nouă plecare, după Florinel Coman: „L-am dat gratis”

FCSB a anunțat, luni seara, o nouă plecare de la echipă, după…

A fost Macron sau Mbappé? Vești mai puțin bune din Franța și bilete la spectacolul american – Interviu video

Pe hârtie, ce a obținut președintele Emmanuel Macron cu mutările radicale, dizolvarea…