o-mare-veste-proasta-pentru-putin.-cum-a-reusit-marea-britanie-sa-reziste-la-asalt-si-ce-urmeaza-interviu
O mare veste proastă pentru Putin. Cum a reușit Marea Britanie să reziste la asalt și ce urmează Interviu

Centrul începe să fie din nou zona din care se câștigă alegerile. Fără urlete, fără minciuni, fără agresiuni.

Profesorul de studii diplomatice Corneliu Bjola afirmă, în interviul pentru spotmedia.ro, că asta este o veste proastă pentru Kremlin, care se uită neputincios cum democrațiile, atât de disprețuite de Putin (dar și de Xi), se regenerează superb periodic și își reînnoiesc corpul politic.

După 14 ani, laburiștii se întorc la putere în Marea Britanie, în urma unei campanii în care populismul a fost la cote scăzute.

Mesajul lor a fost simplu, dar după anii de haos ai conservatorilor, a funcționat foarte bine: ideea că politica este despre performanță în slujba lui res publica (binele comun, cum spuneau romanii), și asta înseamnă că trebuie făcută de oameni competenți, onești, ancorați în problemele cetățenilor. Mesajul a prins foarte bine, alegerile au fost câștigate, dar greul de acum începe.

Corneliu Bjola este profesor de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group și membru al Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE).

Corneliu Bjola, un rezultat în Marea Britanie care, măcar la prima vedere, pare a fi opusul rezultatului din multe state puternice ale UE – Franța, alegerile europene, Germania, Austria, Țările de Jos – , unde dreapta radicală a înregistrat reușite mari. Care e specificul votului britanic aici, de ce la Londra nu vorbim despre acest trend de ascensiune pentru dreapta radicală?

Datele pe care le avem după alegeri sugerează o mare dorință de schimbare. Orice partid se uzează după 14 ani la guvernare; doar în dictaturi, precum Rusia și China, liderii nu au această problemă. Este însă foarte adevărat că anii de după perioada Brexit au fost mult mai turbulenți, cu o succesiune de cinci prim-miniștri (Cameron, May, Johnson, Truss, Sunak), complet lipsiți de direcție, încercând să improvizeze constant pentru a rezolva problemele enorme create de Brexit, amplificate de pandemia COVID-19 și agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Sistemul de sănătate și standardele de viață (în cădere accelerată în ultimii 10 ani) au fost principalele preocupări pentru electoratul britanic.

Guvernul lui Rishi Sunak a fost probabil cel mai bun dintre cele cinci, încercând cât de cât să îndrepte corabia spre centru, dar a fost foarte greu pentru conservatori; și-au pierdut după Brexit reputația de buni administratori economici, iar ulterior această percepție a fost consolidată prin stilul flamboiant al lui Johnson și atitudinea de jucător de ruletă a lui Truss. Va trece ceva timp până vor reuși să convingă din nou că sunt capabili să conducă țara bine, dar mai întâi trebuie să își reconstruiască profilul ideologic, care a fost complet deformat de Brexit și alunecarea spre dreapta populist-radicală. Scandalurile constante menite să distragă atenția de la problemele Brexitului au adăugat o notă mare la costul guvernării, inducând o stare de distanțare socială față de orice mesaj guvernamental.

Aș spune așadar că alegerile au fost pierdute mai mult de conservatori decât câștigate de laburiști, dar este la fel de important faptul că noul lider laburist, Keir Starmer, a reușit să îndrepte partidul, după perioada catastrofală a lui Jeremy Corbyn, înapoi spre centrul politic atât în plan intern, cât și în cel al politicii externe. Mesajul lor a fost simplu, dar după anii de haos ai conservatorilor, a funcționat foarte bine: ideea că politica este despre performanță în slujba lui res publica (binele comun, cum spuneau romanii), și asta înseamnă ca trebuie făcută de oameni competenți, onești, ancorați în problemele cetățenilor. Mesajul a prins foarte bine, alegerile au fost câștigate, dar greul de acum începe.

Laburiștii trebuie să dovedească că sunt în stare să guverneze diferit, într-un mod care să arate, așa cum spunea Starmer în primul său mesaj ca prim-ministru, că „politica poate fi o forță pentru bine”.

Ce spune acest vot din Marea Britanie despre efectele Brexit-ului? Are vreo legătură cu Brexit și consecințele lui?

Da și nu, mă tem. Conservatorii au încercat permanent să mascheze faptul că Brexitul a fost o catastrofă economică. Adevărul este însă brutal. Biroul pentru Responsabilitate Bugetară (OBR), o instituție nepartizană din subordinea guvernului, estima în mai 2024 că Brexitul a dus la o scădere de 4% a PIB-ului, reprezentând aprox £100 miliarde pe an – lăsând finanțele publice mai puțin sustenabile, în parte din cauza impactului negativ semnificativ asupra comerțului Marii Britanii. Mark Carney, fost guvernator al Băncii Angliei, a prezentat situația astfel: dacă în 2016, economia britanică era 90% din dimensiunea celei germane, acum este mai mică de 70%. Evident, când resursele bugetare devin mai reduse, sunt mult mai puține posibilități de a acoperi nevoile legate de transport, educație și sănătate publică. Trebuie să prioritizezi, iar în momentul de față apărarea și securitatea sunt mult mai sus pe listă.

Cu alte cuvinte, deși criza pandemică și războiul au pus presiune suplimentară pe bugetul de stat, să nu uităm că acest buget a fost redus masiv de Brexit. Și asta creează probleme și pentru noul guvern. Starmer evită să vorbească despre Brexit (deși la un moment dat a promovat ideea unui al doilea referendum, înainte să devină lider al laburiștilor), din cauza temerii de reaprindere a polarizării politice. Cred că greșește. Fără o reconectare la piața comună europeană, starea financiară a Marii Britanii va rămâne problematică, practic nu ai cum să compensezi prin comerțul cu alte țări pierderea accesului la a doua cea mai importantă piață de bunuri din lume.

În momentul de față, sondajele indică faptul că în jur de 56% consideră Brexitul o mare greșeală (față de 33% care încă îl susțin), dar nu există apetit politic pentru redeschiderea discuției pe acest subiect. Brexitul va rămâne însă în fundalul politicii britanice pentru o perioadă lungă.

Liderul laburist exclude in momentul de față reîntoarcerea Marii Britanii în piața unică europeană, uniunea vamală sau adoptarea liberei circulații de persoane. Ce se încearcă acum este doar o resetare calibrată a relației cu Europa. Pași mici, și în funcție de cum vor funcționa, poate va exista apetit și pentru mișcări mai îndrăznețe pe termen mediu.

De exemplu, noul ministru de externe, David Lammy, a anunțat că dorește o relație mult mai apropiată pe domeniul securității cu Uniunea Europeană și chiar coordonare informală pe politică externă. Se discută de asemenea măsuri privind armonizarea legislației UE pentru a facilita comerțul cu produse alimentare și alte domenii comerciale.

Pe scurt, în contrast cu conservatorii care își făceau un titlu de glorie din a irita și a submina Uniunea, laburiștii doresc să aibă o relație pozitivă și constructivă cu europenii, dar selectiv, axată pe comerț și securitate. Este o strategie precaută, dar evident costisitoare. Este de așteptat ca Uniunea Europeană să se transforme mult în următorii 10 ani (nou val de extindere, reforme interne), iar pentru Marea Britanie asta înseamnă că va asista la aceste transformări, fără posibilitatea de a le influența, dar mult expusă la consecințele acestora.

În cazul Brexit-ului, am avut cumva o oglindire a situației din SUA – era epoca Trump – și a celei din Marea Britanie. Ar putea acest vot să influențeze în vreun fel trendul din SUA?

Este interesant cum în Marea Britanie politica post-adevăr/ populistă și-a pierdut mult din elan, în timp ce în SUA, sub influența nefastă a lui Donald Trump și a complicilor care îl susțin, aceasta a explodat.

Desigur, putem vorbi de personalități diferite, dar, interesant, instituțiile politice au fost mult mai rezistente la asaltul populist în Marea Britanie decât în SUA. Boris Johnson a încercat și el să schimbe regulile jocului la un moment dat (suspendând parlamentul, declarând război aparatului ne-politic din instituțiile guvernului), dar instituțiile au rezistat și, în final, toți susținătorii populiști ai Brexitului au fost împinși în afara jocului politic.

În SUA, lucrurile stau oarecum diferit. Să nu uităm că Trump nu putea face mare lucru fără protecția și ajutorul implicit al celor din partidul său, care s-au pliat umil și laș în fața sa, precum și a sistemului de justiție, în special a judecătorilor numiți de el în Curtea Supremă, care i-au oferit sprijin la fiecare pas în suita lungă de procese pe care le are. Dorința laburiștilor de a cultiva relații mai strânse cu europenii pleacă și de la teama că Trump va fi un aliat volatil și ostil europenilor, de aici nevoia de a strânge rândurile și a face față, cât este posibil, împreună, dacă situația o va cere.

Ar fi interesant să observăm un efect de contagiune invers de la Marea Britanie spre SUA (pe modelul din 2016), dar evident în direcția opusă. Totuși, contextul cred că este diferit. Populismul e in declin în Marea Britanie (deocamdată), dar este evident la apogeu în SUA. Este ceva extraordinar despre instituțiile britanice, care, în ciuda profilului lor tradițional, sunt foarte adaptabile la presiunile moderne.

Am avut ocazia toamna trecută să fiu intervievat de comitetul de politică externă al Camerei Comunelor (camera inferioară a Parlamentului Britanic) pe o anumită temă, și experiența hearing-ului la Westminster m-a influențat în mod neașteptat. Ca personalitate, nu sunt foarte înclinat spre tradiționalism și cutume. Le consider închistatoare și, de multe ori, o expresie de putere socială destul de iritantă.

Combinația de tradiționalism și dinamism a Palatului Westminster reprezintă pentru mine o excepție. Este într-adevăr greu de înțeles până nu le experimentezi, sau in cazul meu, sa le observi: parlamentul britanic, prin natura sa – tradiție, istorie, procedură, este, ca să folosesc un termen al lui Ernst Cassirer, o formă simbolică în sine, un mod care cred că te transformă ca politician chiar dacă ai ajuns sa faci parte din el fără mari aptitudini sau cu aptitudini deformate pentru politică. O mare parte din soliditatea instituțiilor politice britanice ține mai puțin de aspectele formale și mai mult de modul în care acestea sunt absorbite, însușite și reflectate în acțiunea politică.

Care e riscul pentru conservatorii britanici, care pierd, iată, o lungă guvernare?

Conservatorii trebuie să ia o decizie despre cine sunt și pe cine reprezintă acum. David Cameron sugera azi, și cred că are dreptate, că acest proces trebuie făcut încet, fără grabă. El a încercat să reformeze conservatorismul și, dacă nu ar fi făcut greșeala enormă de a iniția referendumul pentru Brexit, cred că astăzi ar fi fost văzut în mod mult mai pozitiv.

Pe fond, însă, aceasta este problema: sunt presiuni din partea grupului foștilor susținători ai Brexitului de a se integra cu grupul lui Farage, ceea ce ar însemna practic transformarea conservatorilor într-un nou MAGA, un partid populist, anti-liberal, hiper-naționalist și admirator de dictatori. Ar fi o mare greșeală.

Cred că noul lider va trebui să facă ceea ce a făcut Starmer și să consolideze partidul în jurul unei poziții de centru, cu o reputație impecabilă în domeniul economic, curățată de veleitari, cu o viziune internaționalistă și deschisă. Aceasta este baza pe care Partidul Conservator a construit Marea Britanie modernă; e greu de înțeles de ce a fost ispitit să privească în ochii Meduzei și să rămână încremenit într-un proiect dezastruos ca Brexitul. Sunt multe forțe care îl trag în diferite direcții: migrația, schimbarea demografică, diminuarea rolului UK în lume. De aceea, cred că procesul de transformare trebuie făcut, așa cum sugerează Cameron, metodic, cu grijă și cu ancore solide.

Ce vi se pare, ca o concluzie, de urmărit post-votul de la Londra?

Ce mi s-a părut extraordinar este revenirea centrului ca forță capabilă să câștige alegerile. După toxicitatea perioadei post-Brexit și a războaielor culturale, mă așteptam la și mai multă polarizare politică, instabilitate și vitriol. Ei bine, nu, centrul a câștigat și, dacă semnalele din Franța după turul doi sunt corecte, se pare că centrul începe să fie din nou zona din care se câștigă alegerile. Fără urlete, fără minciuni, fără agresiuni.

Evident, asta este o veste proastă pentru Kremlin, care se uită neputincios cum democrațiile, atât de disprețuite de Putin (da și de Xi), se regenerează superb periodic și își reînnoiesc corpul politic. Sper că și cetățenii ruși urmăresc și ei atent ce se întâmplă în Marea Britanie sau Franța, comparând alegerile din Europa cu minciuna grosolană în care trăiesc, în umbra teroristă a unui criminal de război.

Poate că se vor gândi că există și un alt viitor pentru ei și copiii lor, mult mai bun, fără să fie tratați ca mujici moderni, buni doar de carne de tun și plătitori de taxe grele pentru a întreține regimul cleptocratic de la Moscova.

The post O mare veste proastă pentru Putin. Cum a reușit Marea Britanie să reziste la asalt și ce urmează Interviu appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

FCSB – Maccabi Tel Aviv: Cine televizează meciul din Liga Campionilor

FCSB este sigură de prezența în turul 2 preliminar din Liga Campionilor…

NATO își pierde răbdarea cu unul din aliați. Și nu e cel la care se gândește toată lumea

Summit-ul NATO care se desfășoară în această săptămână la Washington este momentul…

FCSB anunță o nouă plecare, după Florinel Coman: „L-am dat gratis”

FCSB a anunțat, luni seara, o nouă plecare de la echipă, după…

Ce se ascunde în spatele anulării a zeci de zboruri TAROM? Un nou episod al haosului de pe Otopeni

Cursa TAROM cu destinația Amman, Iordania, era programată să decoleze la ora…