viktor-orban-se-intalneste-cu-xi-jinping,-intr-o-vizita-surpriza-la-beijing
Viktor Orban se întâlnește cu Xi Jinping, într-o vizită surpriză la Beijing

Premierul Ungariei, Viktor Orban, un apropiat al Kremlinului, a sosit luni în China pentru a se întâlni cu preşedintele chinez Xi Jinping în continuarea a ceea ce el numeşte o „misiune de pace” cu privire la Ucraina, după ce săptămâna trecută a vizitat Kievul şi Moscova, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.ro.

Deplasarea sa surpriză la Beijing intervine după vizita sa controversată de vineri la Moscova, cu care Budapesta a menţinut relaţii strânse în pofida ofensivei ruse în Ucraina, denunţată drept o invazie de către aliaţii occidentali ai Kievului. În capitala rusă, premierul ungar s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin cu care a abordat cu precădere problema războiului în Ucraina şi un posibil acord de încetare a focului.

Orban, a cărui ţară exercită pentru şase luni preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, i-a înfuriat pe partenerii europeni ai Budapestei, care demonstrează un sprijin constant pentru Kiev şi au rupt relaţiile cu Rusia de la invazia acesteia în Ucraina în februarie 2022, liderii UE delimitându-se de demersul premierului ungar şi ţinând să sublinieze că acesta nu are mandat din partea UE pentru a negocia cu Vladimir Putin.

De altfel, Viktor Orban este singurul lider din UE care a rămas apropiat Kremlinului.

„Misiunea de pace 3.0”, a transmis Orban pe reţeaua de socializare X, la sosirea sa luni în aeroportul din Beijing, unde a fost întâmpinat de Hua Chunying, viceministru de externe şi purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze.

Şeful guvernului ungar a fost primit în cursul dimineţii de către preşedintele Xi Jinping, a relatat agenţia de presă Xinhua care nu a oferit detalii despre această întâlnire deocamdată.

Cei doi lideri au avut deja ocazia să discute în privat în luna mai în cadrul vizitei de stat a lui Xi Jinping în Ungaria.

Cu acea ocazie, preşedintele chinez a salutat un „parteneriat strategic” exemplar în UE, făcând apel la Ungaria să joace „un rol mai important” în „dezvoltarea” relaţiilor între Beijing şi Bruxelles.

Beijingul şi Budapesta se află pe aceeaşi lungime de undă în problema ucraineană, pledând pentru o soluţionare paşnică a conflictului, rămânând în acelaşi timp apropiate Kremlinului.

Înainte de Beijing şi Moscova, Viktor Orban a făcut o călătorie la Kiev pe 2 iulie, prima de la începerea războiului în Ucraina, în februarie 2022, pentru a se întâlni cu preşedintele Volodimir Zelenski.

China, care şi-a consolidat legăturile cu Rusia, încearcă să convingă ţările să susţină planul său de pace în şase puncte prezentat în luna mai împreună cu Brazilia.

„Misiunea de pace a prim-ministrului Viktor Orban continuă”, a declarat directorul de comunicare al lui Orban agenţiei oficiale de presă MTI din Ungaria.

La Kiev, premierul ungar a făcut apel la o „încetare a focului”, contrar poziţiei ucrainenilor şi aliaţilor lor europeni. Liderul ucrainean a respins această idee, apreciind că Moscova se va folosi de această pauză pentru a-şi completa şi consolida capacităţile.

Proiectul ucrainean prevede o retragere totală a trupelor ruse din ţară, inclusiv din peninsula Crimeea anexată de Moscova în 2014, şi plata daunelor provocate de invazia pe scară largă declanşată de Moscova în februarie 2022.

Ucraina are o nevoie crucială de ajutor occidental pentru a rezista Rusiei, iar Washingtonul, principalul său susţinător, a anunţat un pachet suplimentar de 2,3 miliarde de dolari, în special pentru sistemele de apărare antiaeriană.

Premierul ungar se remarcă prin opoziţia faţă de această asistenţă, notează AFP. La începutul anului, el s-a opus prin veto unui pachet de asistenţă în valoare de 50 de miliarde de euro din partea UE, care a fost validat în cele din urmă cu întârziere.

Spre deosebire de unele ţări din cadrul UE, care încearcă să se elibereze de dependenţa lor economică de China, Ungaria a devenit un partener comercial important al celei de-a doua economii ca mărime a lumii, comentează Reuters.

DPA: Noua alianţă a lui Viktor Orban are suficiente partide în componenţa sa pentru a obţine statutul de grup în PE

Articolul Viktor Orban se întâlnește cu Xi Jinping, într-o vizită surpriză la Beijing apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Un membru al US Navy a încercat să acceseze dosarele medicale ale lui Joe Biden

Un marinar al US Navy a încercat să acceseze dosarele medicale ale…

Adio „bilet câștigător”? Ar putea discipolul să-și distrugă maestrul în cursa pentru alegerile prezidențiale din Franța?

O rivalitate emergentă ar putea distruge „biletul câștigător” al extremei drepte franceze,…

Legiştii nu sunt de acord cu OUG 84/ 2024: Testarea toxicologică în afara sistemului medico-legal, improprie/ Rezultatele, extrem de contestabile

Consiliul superior de medicină legală a transmis, duminică după-amiază, că nu a…

Casa Albă critică vizita efectuată de Viktor Orban în China

Statele Unite sunt „preocupate” de vizita premierului ungar Viktor Orban în China…