la-summitul-care-marcheaza-75-de-ani,-nato-fluiera-pe-langa-cimitir
La summitul care marchează 75 de ani, NATO fluieră pe lângă cimitir

<< Europa se află în mijlocul celui mai mare război de pe continent de la înființarea NATO, în 1949. Putin atacă Ucraina cu forțe convenționale și desfășoară atacuri hibride împotriva NATO însuși. Aliații știu că, dacă Rusia nu este învinsă în Ucraina, este foarte probabil ca Europa să se confrunte curând cu un război mai mare care să le implice propriile țări. Prin urmare, este lipsit de îndoială faptul că înfrângerea regimului Putin este de un vital interes pentru Europa și Statele Unite. Și totuși, în ciuda miliardelor de dolari ca ajutor militar și financiar oferit Ucrainei, Occidentul încă nu are un plan pentru a obține victoria Ucrainei >>.

  • O analiză CEPA, semnată de ambasadorul Kurt Volker, fost Reprezentant Special al SUA pentru negocierile cu Ucraina în perioada 2017-2019 și ambasador al SUA la NATO în 2008-2009.

<< S-ar putea crede, așadar, că la reuniunea șefilor de stat și de guvern NATO din 9-11 iulie — o reuniune care marchează 75 de ani de la cea înființarea celei mai de succes alianțe militare din lume — principala chestiune va fi planul pentru victorie și restabilirea păcii în Europa.

Greșit. Nu va fi vorba de a face tot ce este necesar pentru a câștiga războiul, de a înfrânge putinismul și de a invita Ucraina să adere la NATO cât mai repede posibil. În schimb, summitul a fost deja planificat să facă doar pași modești, incrementali, pentru a sprijini Ucraina, evitând deliberat cele mai fundamentale întrebări.

Acest prag jos a fost stabilit și aplicat riguros de către Statele Unite și Germania, în ciuda pledoariilor pentru o poziție mai robustă, făcute de mai mulți aliați dinc adrul NATO. Washingtonul și Berlinul au făcut clar că obiectivul principal constă în a nu-l provoca pe Putin și a evita escaladarea. Obiectivul nu este încă înfrângerea lui.

Ca urmare, după ce toate cortegiile vor părăsi Washingtonul, în Ucraina va exista aceeași incertitudine ca înainte de summit: lupte brutale pe linia frontului, atacuri zilnice ale rușilor cu bombe și drone împotriva civililor și infrastructurii ucrainene (în special a celei energetice), un Putin care crede că încă poate să câștige, o Ucraină care luptă eroic, fără un drum imediat către victorie și cu un Occident care o ajută, dar nu suficient. Întrebările fundamentale despre viitorul războiului și păcii în Europa vor rămâne fără răspuns.

Pe lângă incertitudinea cu privire la război mai este și incertitudinea cu privire la viitorul conducerii SUA. Fiecare dintre cei 31 de șefi de state și de guverne NATO, care ajung în această săptămână în Washington, vrea să știe următoarele despre cel de-al 32-lea și principalul membru: Este președintele Joe Biden apt să candideze pentru realegere și o va face? Poate el să-și exercite funcția de președinte acum și în restul mandatului său, în timp ce războiul face ravagii în Europa? Va fi înlocuit de Partidul Democrat? Dacă da, atunci când și cu cine? Chiar dacă va fi ales el sau un alt democrat, vor deveni Statele Unite mai slabe? Și, având în vedere o astfel de slăbiciune pe partea democrată, poate ceva acum să împiedice revenirea fostului președinte Trump, la Casa Albă? În fine, dacă va câștiga Donald Trump, ce va însemna acest lucru pentru Ucraina și pentru NATO?

Oricât de incomode ar fi aceste întrebări pentru administrația Biden, ele sunt existențiale pentru aliații europeni. Modul în care li se va răspunde va determina soarta războiului și păcii pe continent. Statele Unite sunt cel mai puternic membru al alianței. Sunt indispensabile. Acum există o profundă incertitudine cu privire la viitorul conducerii americane, interesul său viitor în victoria Ucrainei și chiar în ceea ce privește alianța însăși.

Într-o corporație publică ce se confruntă cu o criză de leadership, consiliul de administrație ar convoca o discuție de urgență asupra viitorului său. S-ar putea crede, așadar, că la o reuniune a liderilor NATO, aceștia ar face același lucru.

Din păcate, nu va fi cazul. Liderii alianței vor discuta discret, în marjă, marile probleme și vor păstra tăcerea în public.

NATO are nevoie urgentă de o discuție strategică despre viitorul păcii și securității în Europa și despre ce se poate aștepta de la America în ceea ce privește menținerea acelei păci.

Este urgent întrucât, în ciuda aparenței de unitate, aliații au perspective foarte diferite, în funcție de geografia și politica lor. Este nevoie de un puternic leadership american pentru a forja un consens.

Majoritatea liderilor din Europa de Vest au un dispreț profund pentru fostul președinte Trump și sunt alarmați de posibila sa revenire la putere. Ei se tem că va submina angajamentul de apărare colectivă din Articolului 5 al NATO, va întrerupe ajutorul pentru Ucraina, îl va încuraja pe Putin și va lansa un război comercial global.

Statele de pe linia frontului, precum Polonia, țările baltice și Ucraina (care, deși nu este un aliat, apără frontiera libertății în Europa), împărtășesc aceste preocupări într-o anumită măsură, dar sunt și mai îngrijorate de un leadership american slab.

Ele văd o Americă ce oferă îi Ucrainei suficient cât să supraviețuiască, dar care se teme de o înfrângere a Rusiei; o Americă ce sfătuiește Ucraina să nu atace în interiorul Rusiei, în timp ce Rusia desfășoară atacuri brutale asupra Ucrainei în fiecare zi.

Așa cum se tem că un președinte Trump ar putea reduce sprijinul Americii pentru NATO și Ucraina, sunt îngrijorați că, în al doilea mandat, o administrație Biden ar fi pe mai departe lipsită de hotărârea necesară pentru a-l învinge pe Putin, permițându-i acestuia să se reorganizeze și să-și extindă cuceririle imperiale și genocidare în Europa.

Remediul pentru toate aceste temeri ar fi ca summitul NATO să-i trimită un mesaj clar și neechivoc lui Vladimir Putin că, în ciuda incertitudinilor privind leadership-ul american, NATO are puterea, hotărârea și resursele organizate în spatele unui plan clar pentru a asigura victoria Ucrainei, înfrângerea Rusiei și restabilirea păcii în Europa.

Ideal, NATO ar trebui să facă limpede faptul că-i va oferi Ucrainei tot ce este necesar pentru a expulza invadatorul rus, fără restricții privind tipurile de arme furnizate sau utilizarea acestora, altele decât cele ce decurg din legislația internațională.

Aliații ar trebui să stabilească un fond masiv pentru extinderea producției industriale de apărare și procurarea de echipamente pentru Ucraina, bazat pe formulele de împărțire a costurilor stabilite de NATO. Aliații ar trebui să ofere asistență directă în extinderea apărării aeriene peste vestul și sud-vestul Ucrainei. Aliații ar trebui să asiste deminarea și să garanteze libertatea navigației în Marea Neagră. Totodată, NATO ar trebui să înceapă procesul de admitere a Ucrainei ca membru, așa cum a făcut Uniunea Europeană prin deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina.

La cum stau lucrurile, nu vor exista astfel de mesaje în cadrul Summitului NATO. Aliații vor părăsi orașul la fel cum au venit, profund îngrijorați de războiul Rusiei în Ucraina, profund îngrijorați de viitorul leadership-ului american și fără niciun plan cu privire la ce este de făcut în continuare. Nici măcar nu vor fi discutat despre asta, lăsând un gol imens pe care dușmanii noștri îl vor putea exploata. >>

Semizeii populismului. Cum a folosit Putin religia ca armă pentru a-și consolida sprijinul în toată Rusia

Articolul La summitul care marchează 75 de ani, NATO fluieră pe lângă cimitir apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Casa Albă critică vizita efectuată de Viktor Orban în China

Statele Unite sunt „preocupate” de vizita premierului ungar Viktor Orban în China…

Legiştii nu sunt de acord cu OUG 84/ 2024: Testarea toxicologică în afara sistemului medico-legal, improprie/ Rezultatele, extrem de contestabile

Consiliul superior de medicină legală a transmis, duminică după-amiază, că nu a…

Un membru al US Navy a încercat să acceseze dosarele medicale ale lui Joe Biden

Un marinar al US Navy a încercat să acceseze dosarele medicale ale…

Adio „bilet câștigător”? Ar putea discipolul să-și distrugă maestrul în cursa pentru alegerile prezidențiale din Franța?

O rivalitate emergentă ar putea distruge „biletul câștigător” al extremei drepte franceze,…