moneda-euro,-in-scadere-dupa-al-doilea-tur-al-alegerilor-legislative-din-franta
Moneda euro, în scădere după al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa

Cursul de schimb al monedei euro era în scădere uşoară luni dimineaţa, după al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa, la finalul căreia extrema dreaptă a obţinut un scor sub aşteptări iar stânga s-a plasat pe primul loc, însă nicio forţă politică nu deţine majoritatea, informează AFP, citată de Agerpres.

În jurul orei 06:50 GMT, moneda unică europeană era în scădere cu 0,15% în raport cu dolarul, fiind cotată la 1,0924 dolari pentru un euro. De asemenea, moneda euro s-a depreciat cu 0,06% în raport cu lira sterlină, ajungând la un curs de 84,54 pence pentru un euro.

Moneda unică europeană a înregistrat iniţial o scădere mai accentuată, la deschiderea pieţelor de schimb din Asia, au subliniat analiştii de la Commerzbank. Însă, cu prilejul tranzacţiilor care au avut loc luni dimineaţa a devenit clar că piaţa, pe ansamblu, estimează că rezultatele alegerilor nu au o importanţă pentru euro, estimează analiştii care adaugă că, spre deosebire de criza datoriilor suverane din urmă cu un deceniu, acum zona euro dispune de un mecanism de criză.

„Prima de risc pentru euro pare deja să se atenueze”, chiar dacă stânga îşi va impune strategia, iar cursul de schimb al euro în raport cu dolarul va „scădea probabil sub pragul de 1,05 dolari pentru un euro, ţinând cont de implicaţiile bugetare considerabile”, au estimat la rândul lor analiştii băncii UBS.

Rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa, care a avut loc duminică, i-a surprins pe analişti. Coaliţia franceză de stânga Noul Front Popular a câştigat cele mai multe locuri (în jur de 190) în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor, dar fără a obţine majoritatea absolută în Parlament. Pe locul al doilea se situează alianţa Ensemble (Împreună) a preşedintelui Emmanuel Macron, care a câştigat aproximativ 160 de locuri, în timp ce extrema dreaptă s-a clasat pe locul al treilea cu aproximativ 140 de locuri.

„Franţa a trecut de la un sprijin pentru extrema dreaptă la un sprijin pentru extrema stânga în doar o săptămână. Francezii caută soluţii între cele două extreme şi nu este un rezultat ideal în ochii pieţelor”, a apreciat Ipek Ozkardeskaya, analist la Swissquote Bank.

„Însă, pentru mediile financiare o Adunare Naţională divizată în trei blocuri este scenariul negativ cel mai puţin grav”, consideră John Plassard, specialist pe investiţii la Mirabaud. Potrivit acestuia, într-o primă fază, pieţele financiare ar urma să fie liniştite, fiind posibil ca volatilitatea să crească, în cea de-a doua fază, din cauza riscurilor de blocaj politic.

Alegeri în Franța. Cinci scenarii posibile

Articolul Moneda euro, în scădere după al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Un membru al US Navy a încercat să acceseze dosarele medicale ale lui Joe Biden

Un marinar al US Navy a încercat să acceseze dosarele medicale ale…

Adio „bilet câștigător”? Ar putea discipolul să-și distrugă maestrul în cursa pentru alegerile prezidențiale din Franța?

O rivalitate emergentă ar putea distruge „biletul câștigător” al extremei drepte franceze,…

Legiştii nu sunt de acord cu OUG 84/ 2024: Testarea toxicologică în afara sistemului medico-legal, improprie/ Rezultatele, extrem de contestabile

Consiliul superior de medicină legală a transmis, duminică după-amiază, că nu a…

Casa Albă critică vizita efectuată de Viktor Orban în China

Statele Unite sunt „preocupate” de vizita premierului ungar Viktor Orban în China…