La aproximativ opt kilometri sud de orașul ucrainean Herson, eliberat de forțele Kievului, se află Oleshky, o localitate din teritoriul ocupat de Rusia, transformată într-un peisaj devastat de război, unde locuitorii rămași se confruntă cu foametea. Potrivit The Washington Post, aproximativ 1.700 de persoane ar fi încă blocate în oraș, iar mărturiile celor care au reușit să fugă descriu o situație umanitară tot mai gravă înaintea venirii iernii.
Ultima livrare de alimente ajunsese în Oleshky la 26 mai. După aceea, locuitorii nu au mai primit hrană sau combustibil, iar circulația mașinilor spre și dinspre oraș a devenit practic imposibilă.
Izolați de restul lumii și prinși într-o zonă extrem de periculoasă de-a lungul liniei frontului, Vitaly, soția sa, Iryna, și fiul lor în vârstă de 13 ani au supraviețuit peste vară împărțind zilnic o singură cană de orez sau hrișcă. În zilele mai bune, familia culegea plante și iarbă, pe care le combina cu câte un castravete sau o roșie din grădină. La începutul lunii august, proviziile rămase le-ar mai fi ajuns aproximativ o lună.
„Ne pierduserăm orice speranță că vom primi ajutor. Trebuia să ne salvăm singuri”, a povestit Vitaly, care a cerut să fie identificat doar după prenume. Familia sa s-a numărat printre cele câteva zeci de persoane care au reușit să plece din Oleshky în ultimele săptămâni.
Pentru alți oameni, încercarea de a scăpa s-a încheiat tragic. Tetiana Hasanenko, șefa administrației militare din Oleshky aflată în exil, a declarat pentru The Washington Post că persoane care încercau să fugă au călcat pe mine amplasate pe singurul drum disponibil și au fost ucise sau grav rănite.
Traseul, cunoscut printre localnici drept Drumul Morții, se întinde pe aproximativ 22 de kilometri spre sud-est, până la Radensk. Zona este puternic minată și supravegheată constant de drone de atac ale celor două tabere. Și porțiuni ale râului din apropiere sunt minate.
Potrivit Misiunii ONU de Monitorizare a Drepturilor Omului în Ucraina, aproximativ 1.700 de persoane se mai află în Oleshky. Majoritatea sunt vârstnici sau persoane cu dizabilități. Foști locuitori susțin că aproximativ 50 dintre cei rămași sunt copii. Mărturiile celor care au reușit să plece, unele dintre primele relatări detaliate venite din Oleshky de la începutul ocupației, descriu o criză umanitară care se agravează.
Spitalul orașului ar fi rămas aproape fără medicamente și este plin de oameni care nu pot primi tratamentul necesar. Potrivit mărturiilor, zeci de cadavre sunt păstrate în subsolul clădirii și așteaptă să fie îngropate.
Unele familii nu mai au deloc hrană. Altele au supraviețuit consumând legume din propriile grădini sau conserve păstrate din perioadele anterioare. Au existat și relatări despre oameni care au ajuns să mănânce melci pentru a supraviețui.
Foști locuitori intervievați de publicația americană susțin că și unii militari ruși se confruntă cu lipsa alimentelor. Mai mulți oameni au declarat că soldați i-ar fi amenințat cu armele, inclusiv cu violență sexuală sau cu moartea, dacă refuzau să le ofere mâncare.
La sfârșitul lunii septembrie, după mai multe tentative nereușite, armata ucraineană a reușit să trimită aproximativ patru tone de alimente în Oleshky cu ajutorul dronelor. Hasanenko susține însă că ajutorul nu este suficient pentru populația rămasă.
„Oamenii care au rămas acolo vor muri pur și simplu de foame”, a declarat Myroslava Kharchenko, avocată a organizației umanitare Save Ukraine, care îi ajută pe cei plecați din teritoriile ocupate să se stabilească în alte zone. „Nu vor supraviețui acestei ierni”, a avertizat ea.
Un oraș rămas fără apă și electricitate
Oleshky se află sub controlul forțelor ruse încă din primele zile ale invaziei pe scară largă declanșate în februarie 2022. Orașul este situat într-o regiune cunoscută pentru dunele sale de nisip. Alimentarea cu energie electrică și apă a fost afectată grav după distrugerea barajului Kahovka, în urmă cu aproximativ trei ani, când suprafețe vaste au fost inundate.
În anumite locuri, apa a ajuns la o adâncime de aproximativ șase metri. Sute de oameni au murit în urma inundațiilor, iar numeroase locuințe și terenuri au fost distruse. O mare parte din sol a devenit ulterior dificil sau imposibil de cultivat.
Foștii locuitori descriu viața sub ocupație drept un coșmar. Atacurile cu drone au devenit o amenințare permanentă, iar oameni aflați pe străzi au fost loviți și uciși. Potrivit mărturiilor, unele victime au murit înainte de a putea primi ajutor, iar trupurile lor au rămas perioade îndelungate pe străzi. Câinii flămânzi care cutreierau orașul au început să se apropie de cadavre.
Vitaly spune că putea simți mirosul trupurilor chiar din locuința sa. La jumătatea lunii august, o dronă a lovit ceea ce mai rămăsese din casa familiei și a distrus-o. Vitaly, Iryna și fiul lor s-au mutat atunci la vecini.
Vlad, nepotul unui cuplu de vârstnici care a reușit să fugă în septembrie, a povestit că bunicii săi au plecat după ce un militar rus le-ar fi ocupat apartamentul timp de 11 zile. „Când bunicii mei dormeau, venea, îi trezea și le spunea „Treziți-vă și mergeți să-mi gătiți ceva de mâncare”. Le-a interzis să iasă din casă”, a povestit Vlad.
El susține că militarul i-a amenințat pe cei doi cu arma și le-a împușcat găinile. Relatarea sa nu a putut fi verificată independent de The Washington Post, dar publicația precizează că aceasta este asemănătoare cu declarațiile oferite de alți oameni care au fugit din oraș.
Foști locuitori susțin și că autoritățile de ocupație au interzis în anumite situații îngroparea morților, motivând că echipele de criminaliști trebuiau să investigheze presupuse crime de război comise de Ucraina. Familiile ar fi fost nevoite să acopere cu cearșafuri trupurile celor apropiați.
Descoperirea unei tentative de fugă sau a faptului că cineva primise ajutor umanitar din partea Ucrainei putea avea consecințe grave, potrivit mărturiilor. „Știm mai mult de un caz în care oamenii au fost pedepsiți pentru asta, au fost duși la subsol și pur și simplu nu s-au mai întors. Era un drum fără întoarcere”, a spus Hasanenko.
Iarna ar putea transforma criza într-o catastrofă
Foștii locuitori din Oleshky și reprezentanții administrației locale aflate în exil avertizează că venirea iernii ar putea înrăutăți dramatic situația. În iarna precedentă, oamenii au început să înghețe în propriile locuințe. Într-o însemnare din jurnalul său, datată 1 ianuarie 2026 și prezentată publicației americane, Vitaly descria modul în care încerca să-și încălzească familia.
„Au venit primele geruri. Astăzi sunt minus 10 grade Celsius. Aproape că nu am dormit toată noaptea pentru că trebuia să găsesc o modalitate de a ne încălzi, iar singura soluție pentru apartament este gazul rămas în butelie și un încălzitor ceramic. Încălzesc camera în care dormim timp de zece minute la fiecare trei ore”, a scris el.
De la începutul ocupației, bancomatele din oraș nu mai funcționează, ceea ce a lăsat populația fără acces normal la numerar. Pe măsură ce alimentele au devenit tot mai rare, prețurile au crescut puternic.
„Prețurile erau revoltătoare. Un kilogram de făină costa 5.000 de ruble, adică aproximativ 60 de dolari. O duzină de ouă putea ajunge la 3.000 de ruble, aproximativ 35 de dolari, și le puteai cumpăra numai dacă știai pe cineva. Un kilogram de roșii costa o avere, 1.500 de ruble”, a spus Vitaly.
Rusia și Ucraina au reușit în timpul războiului să organizeze schimburi de prizonieri și să returneze trupurile unor militari uciși. În cazul civililor blocați în zone precum Oleshky, cele două părți nu au ajuns însă la un mecanism stabil care să permită evacuarea populației sau aprovizionarea constantă prin coridoare umanitare.
O situație asemănătoare s-a produs după ce forțele ucrainene au intrat în regiunea rusă Kursk în august 2024 și au controlat o parte din teritoriu timp de aproximativ șapte luni. Sute de civili au rămas atunci fără acces regulat la hrană și medicamente. Autoritățile ruse au respins în repetate rânduri afirmațiile potrivit cărora în Oleshky s-ar desfășura o catastrofă umanitară.
La 21 septembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris situația drept „critică”, dar a susținut că autoritățile de la Kiev împiedică livrările și că militarii ruși încearcă să faciliteze aprovizionarea.
O alegere între pericol și speranța de a supraviețui
În dimineața zilei de 13 septembrie, Vitaly și familia sa au plecat pe jos din Oleshky împreună cu vecinii lor vârstnici. Au pus câteva haine, documentele și puținele albume de familie care supraviețuiseră atacurilor în bagaje prinse de două biciclete. Au luat cu ei și cele două pisici ale familiei. Una dintre ele fusese arsă în timpul unui bombardament. Câinele a trebuit să rămână în urmă.
„Alegerea era dură. Puteam să rămânem în pericol și să murim sau să riscăm să mergem pe drumurile minate, sub drone, și să avem măcar speranța că vom trăi și vom supraviețui. Am ales a doua variantă”, a spus Vitaly. Decizia a fost cu atât mai dificilă cu cât familia trebuia să-și protejeze fiul.
„A fost o hotărâre foarte grea. Ne făceam griji pentru băiatul nostru, dar am decis că trebuie să continuăm să mergem înainte”, a povestit el. Înainte de a pleca, Vitaly s-a uitat pentru ultima dată spre casa cu trei camere în care se născuse în 1973, pe vremea Uniunii Sovietice.
De la fereastră obișnuia să vadă blocurile și copacii din vecinătate. După începerea invaziei, majoritatea vecinilor plecaseră din Oleshky prin Crimeea. Mai rămăseseră doar familia lui și o femeie care locuia împreună cu copilul său la parter. Casa în care Vitaly își petrecuse o mare parte din viață devenise între timp un morman de moloz.
Drumul până la Radensk a durat cinci ore. Familia s-a deplasat încet printre vehicule arse, cadavre și mine. După luni întregi petrecute mai mult în interior și după o perioadă lungă de alimentație insuficientă, efortul fizic a fost uriaș.
Bunicii lui Vlad au trecut printr-o experiență și mai grea. „Bunica mea făcea zece sau douăzeci de pași, apoi începea să se simtă rău. Se odihneau puțin și continuau. Până la urmă au mers timp de nouă ore”, a spus el.
Când au ajuns în Radensk, femeia s-a prăbușit. Un necunoscut i-a primit pe cei doi în locuința sa și le-a oferit borș. După luni de izolare, reușiseră să stabilească din nou o legătură cu lumea din afara Oleshky.
O călătorie de trei zile pentru a ajunge din nou în Ucraina
Din Radensk a urmat o călătorie de trei zile prin teritorii afectate de război. Oamenii au schimbat autobuzele la fiecare câteva ore până când au reușit să ajungă la frontiera Rusiei. După un interogatoriu îndelungat al serviciilor ruse de securitate, au trecut granița și s-au îndreptat spre Belarus cu ajutorul unei rețele clandestine de voluntari.
În Belarus au primit de la consulatul Ucrainei documente temporare cunoscute sub numele de pașapoarte albe, care le-au permis să intre în Ucraina. Vitaly spune că momentul în care a revenit pe teritoriul controlat de autoritățile ucrainene a rămas de neuitat.
„Nu poți uita sentimentul pe care îl ai când pui piciorul pe pământul tău, când vezi punctele de frontieră și militarii ucraineni care vin să te întâmpine. A fost un sentiment incredibil să fim din nou acasă și să știm că toate acestea rămăseseră în urmă”, a spus el.
Deocamdată, familia a primit o locuință temporară într-un centru Save Ukraine de la periferia Kievului. Iryna încearcă încă să se refacă după anii petrecuți sub ocupație și după fuga extrem de riscantă. Familia locuiește alături de alte persoane care au reușit să plece din teritoriile ocupate și care au trecut prin experiențe asemănătoare.
Vitaly spune că se gândește acum fie să se înscrie la o universitate, fie să intre în armată. „După patru ani sub ocupație, îți dorești ceva mai mult. Ajută și să poți vedea în continuare viața ca pe ceva frumos, să găsești lucrurile bune chiar și în cele rele”, a spus el.
Teama pentru oamenii care au rămas în urmă
Pentru cei care nu au reușit să plece, pericolul continuă. Tetiana Hasanenko spune că este profund îngrijorată pentru viața persoanelor rămase în Oleshky, mai ales în condițiile apropierii iernii și ale lipsei hranei, medicamentelor și combustibilului. Ea își amintește orașul dinaintea invaziei ca pe un loc prosper, înconjurat de peisaje foarte diferite.
„Oleshky era un oraș european, un oraș prosper. Să locuiești acolo înainte de începutul invaziei pe scară largă însemna să ai totul, pădurea, râul și deșertul. Iar acum vedeți ce ne-a rămas”, a spus Hasanenko.
În opinia sa, locuitorii care continuă să trăiască în oraș nu se pot baza pe ajutorul autorităților de ocupație. „Au venit să ne ucidă. Atunci de ce ne-ar salva”, a spus ea.
