Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru l-a acuzat marți seară pe președintele Nicușor Dan că a urmărit sabotarea lui Ilie Bolojan și că a acceptat revenirea PSD la guvernare pentru a evita o eventuală suspendare.
Reacția, publicată pe Facebook, vine după ce șeful statului a declarat că sprijinul prezidențial nu putea suplini lipsa unei majorități parlamentare pentru un guvern PNL–USR.
„De ce ați mai pierdut timpul nominalizând premieri din rândul liberalilor?”
Muraru a contestat explicația președintelui și i-a cerut să justifice desemnările anterioare de premieri din PNL.
„A explicat președintele Nicușor Dan că o susținere a lui pentru o guvernare PNL-USR ar fi fost o iluzie. Știm cu toții, domnule președinte, că motivele pentru care nu ați susținut un asemenea guvern au ținut exclusiv de două motive: sabotarea lui Ilie Bolojan și evitarea unui scenariu în care PSD și AUR v-ar fi suspendat dacă nu le făceați jocurile. Despre asta este vorba.
Și domnule președinte, dacă 30% e mai mic decât 50%, atunci de ce ați mai pierdut timpul nominalizând premieri din rândul liberalilor, puciști sau nepuciști?”, a scris Alexandru Muraru.
Vicepreședintele PNL a susținut că PSD guvernează deși are o pondere parlamentară mai mică decât PNL și USR împreună.
„Dacă 30% ai PNL-USR nu sunt de ajuns, atunci cum ați considerat că e bun un guvern pesedisto-tehnocrat fără să luați în seamă și susținerea din umbră a AUR?”, l-a întrebat Alexandru Muraru pe președinte.
„PSD, pus cu mâna dumneavoastră la Palatul Victoria, a adus AUR la putere”
Liberalul a criticat și diferența dintre respingerea participării AUR la guvernare, exprimată de Nicușor Dan, și colaborarea parlamentară dintre PSD și formațiunea condusă de George Simion.
Muraru a afirmat că, în ultimele 48 de ore, „PSD și AUR și-au împărțit frățește funcții importante în statul român, prin Parlament”.
„PSD, pus cu mâna dumneavoastră la Palatul Victoria, a adus AUR la putere! Deja îl instalează sistematic în instituțiile statului. Domnule președinte, vă reamintesc că moțiunea de cenzură la care ați asistat spectator, orbit de ura față de Ilie Bolojan, a fost inițiată de AUR și sprijinită de PSD”, a declarat Alexandru Muraru.
Critici privind temele conferinței de presă
Vicepreședintele PNL a reproșat șefului statului și modul în care a abordat problemele justiției, corupția și situația democrației.
„Nicio discuție despre corupție decât la presiunea jurnaliștilor, nicio vorbă despre justiția capturată, despre activitatea serviciilor, niciun cuvânt despre alegeri anulate și despre starea democrației, nicio propoziție despre amenințările de securitate cu care ne confruntăm tot mai des. Conferința din această seară a fost o regie slabă. Și lungă”, a afirmat Alexandru Muraru.
În conferință, președintele a răspuns totuși unor întrebări despre anularea alegerilor, sancționarea magistraților și activitatea parchetelor și a vorbit despre riscurile de securitate pe care le-ar presupune, în opinia sa, intrarea AUR la guvernare.
Ce a spus Nicușor Dan despre un guvern PNL–USR
Președintele a susținut că preferința pentru o formulă de guvernare PNL–USR nu înlocuiește voturile necesare învestirii în Parlament.
„Aici situația este următoarea. Bineînțeles, în mod democratic, o parte dintre români susțin PNL și USR, mulți dintre ei m-au votat și votul lor a fost decisiv pentru a intra în turul doi și pentru a ajunge în poziția asta și le voi fi tot timpul recunoscător. În linii mari, poziția lor este așa. Cea mai bună opțiune de guvernare pentru România este PNL-USR. Perfect. Mai spun că PSD e un partid nociv pentru România, are un istoric, își protejează clientela. Perfect. Dar ei mai spun, dacă președintele ar fi susținut cu adevărat PNL și USR, partidele astea ar fi azi la guvernare. Asta e complet fals. Pentru că, pur și simplu, 30% e mai mic de 50%”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat cum poate guverna PSD cu o pondere parlamentară mai mică, șeful statului a invocat obținerea votului de învestitură.
„L-am desemnat pe dl Mureșan și n-a avut majoritate. L-am desemnat pe dl Niculescu și a avut majoritate”, a spus Nicușor Dan.