aliatii-au-decis-sa-trimita-ucrainei-cel-mai-mare-pachet-de-armament-si-munitii-de-pana-acum,-dar,-cu-exceptia-marii-britanii,-nu-vor-furniza-tancuri-grele-armatei-ucrainene-germania-ofera-armament-de-un-miliard-de-dolari,-dar-spune-ca-decizia-privind-tancurile-leopard-“nu-a-fost luata inca”.

Miniștrii Apărării și șefii de Stat Major din 54 de state s-au întâlnit la Ramstein, în Germania. La finalul reuniunii, secretarul american al Apărării și șeful Statului Major Interarme al Armatei Americane au susținut o declarație, în care au precizat tipurile de armament furnizate de SUA și de aliați, precum și faptul că acestea “ar trebui să ajute Ucraina nu numai să se apere, ci și să-și elibereze teritoriile ocupate de ruși”.

SUA livrează cel mai consistent pachet, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, constând în special blindate de luptă, Bradley, Styker și blindate ușoare Humvee.

Tancuri grele livrează doar Marea Britanie, 14, dar Germania nu a exclus posibilitatea trimiterii de tancuri Leopard, sau aprobarea exportului de către statele aliate care au acest tip de armament. A spus că decizia în acest sens “nu a fost luată încă”. În plus, șeful Pentagonului a vorbit despre blindate care ar urma să fie trimise de Polonia, dar Polonia nu a oferit în acest pachet, la capitolul blindate decât tancuri germane Leopard, dintre cele pe care le deține deja. Franța va trimite oricum 40 de tancuri ușoare, pe roți, utile exact în vânătoarea tancurilor grele rusești.

Germania s-a angajat și ea să trimită un pachet militar în valoare de 1 miliard de euro. Chiar dacă nu va trimite în Ucraina tancuri grele Leopard, va livra un sistem de apărare antirachetă Patriot, șapte vehicule blindate de artilerie Gepard, sisteme de rachete antiaeriene Iris-T și rachete ghidate. Ministrul german al Apărării a precizat că Germania s-ar putea răzgândi și autoriza totuși o posibilă livrare de tancuri Leopard 2 și că, în acest sens, a ordonat deja inspectarea stocurilor.

Ucraina primește așadar în acest pachet, pe lângă cele 14 tancuri grele din UK și 40 de tancuri ușoare din Franța, sute de vehicule blindate, rachete antiradar, muniție și sisteme antiaeriene performante de toate tipurile, inclusiv Patriot.

Joi, miniștrii apărării din Estonia, Regatul Unit, Polonia, Letonia și Lituania, împreună cu reprezentanții Danemarcei, Republicii Cehe, Țărilor de Jos și Slovaciei, au semnat o declarație comună – Angajamentul de la Tallinn, prin care au reafirmat angajamentul de a sprijini Ucraina în războiul cu Rusia. Cele nouă state s-au angajat să livreze în comun “un set fără precedent de donații, inclusiv tancuri de luptă, artilerie grea, apărare antiaeriană, muniție și vehicule de luptă” pentru apărarea Ucrainei.

La aproape 11 luni după ce Rusia a invadat Ucraina, oficialii militari NATO nu exclud posibilitatea că Moscova să reia o ofensivă agresivă în primăvară, cu un număr de trupe susținut de o mobilizare parțială ordonată de Putin la sfârșitul lunii septembrie.

You May Also Like

Vrancea. Guvernul a decis instituirea stării de alertă, la nivelul întregului judeţ, din cauza căderilor de zăpadă şi a efectelor acestora asupra traficului. Permite autorităților locale aplicarea de acțiuni imediate, prin proceduri simplificate, și suplimentarea forțelor de intervenție.

După o ședință online a Comitetului pentru Situații de Urgență, Guvernul comunică…

Suedia. Politicianul de extremă dreapta care a dat foc Coranului, stârnind nemulțumirea Turciei, susține că ideea a aparținut unui fost jurnalist al propagandei ruse, Russia Today, care a plătit și taxa pentru desfășurarea protestului.

Manifestațiile care au avut loc la Stockholm săptămâna trecută în fața Ambasadei…

Poliția informează că 11 drumuri naționale din Vrancea și Buzău sunt închise, sâmbătă dimineața, din cauza căderilor masive de zăpadă și a viscolului. Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 t, pe drumuri din Galați, Brăila și Tulcea. Toate porturile de la Marea Neagră rămân închise.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza zăpezii…