boris-johnson,-vizita-surpriza-in-ucraina.-ce-i-a-cerut-zelenski

Fostul premier britanic Boris Johnson a revenit duminică la Kiev într-o vizită surpriză, întâlnindu-se cu preşedintele Volodimir Zelenski şi promiţând că Marea Britanie „va rămâne alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, relatează Reuters şi The Guardian, potrivit News.ro.

Boris Johnson, care a plecat din fruntea guvernului britanic în septembrie, în urma unei serii de scandaluri, era prim-ministru atunci când Rusia a invadat Ucraina, în februarie anul trecut, şi a încercat să poziţioneze Londra ca aliat de top al Kievului în Occident.

El a venit de mai multe ori la Kiev şi şi-a anunţat susţinerea, fiind primul lider din G7 care a vizitat Ucraina, în aprilie 2022.

„Boris Johnsoniuk”, popular în Ucraina

Pe măsură ce la Londra era implicat în tot mai multe scandaluri, Boris Johnson câştiga o popularitate tot mai largă în Ucraina, unde i se spune, în mod afectuos, „Boris Johnsoniuk”. Cafenelele din Kiev i-au dat numele unor prăjituri şi au fost realizate lucrări de artă stradală folosind imaginea sa.

Johnson, care acum se confruntă la Londra cu întrebări legate de afacerile sale financiare, a primit săptămâna trecută, la Davos, o medalie onorifică, de „Cetăţean de onoare al Kievului”, din partea primarului capitalei ucrainene, Vitali Kliciko.
Duminică, Johnson a mers Borodianka şi Bucea, suburbiile capitalei ucrainene care au devenit simbol al atrocităţilor ruse comise în prima fază a războiului.
„Pot să vă spun că Marea Britanie va fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, i-a spus Johnson primarului din Bucea. „Veţi învinge şi îi veţi scoate pe toţi ruşii din ţară, dar noi vom fi aici pe termen lung. Şi vom dori, de asemenea, să vă ajutăm să reconstruiţi”, l-a asigurat pe edil fostul premier britanic.
Săptămâna trecută, Marea Britanie a declarat că va furniza Ucrainei 14 tancuri Challenger 2 şi alte arme grele, fiind primul stat occidental care a anunţat un astfel de ajutor militar.
La Bucea, Boris Johnson a făcut selfie-uri cu locuitorii şi a depus flori în semn de omagiu pentru victimele războiului. A vizitat o biserică pentru a vedea o expoziţie şi i-a dat preotului un autograf pe ediţia ucraineană a cărţii sale despre Winston Churchill.
În Borodianka, Johnson s-a plimbat pe străzile de lângă blocurile aflate în ruină. Guvernatorul regional al Kievului, Oleksi Kuleba, care l-a însoţit, a declarat că 162 de locuitori au fost ucişi în timpul ocupaţiei ruseşti a oraşului, care a durat o lună, anul trecut. Kuleba a spus că aproximativ 60% dintre locuitori s-au întors de atunci.
Despre ce a discutat cu Zelenski

La Kiev, fostul premier britanic a fost întâmpinat personal de preşedintele Volodimir Zelenski şi de o serie de alţi înalţi oficiali, inclusiv ministrul de externe şi şeful biroului preşedintelui, care l-au aşteptat în afara clădirii prezidenţiale. Apoi, Boris Johnson a purtat convorbiri tete-a-tete cu liderul ucrainean.

Foto: president.gov.ua

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei ucrainene, cei doi au discutat despre pregătirea unui „summit al păcii” menit să pună în aplicare formula de pace pe care Volodimir Zelenski a prezentat-o liderilor G20 anul trecut. „Unul dintre punctele formulei de pace este reprezentat de garanţiile de securitate pentru Ucraina”, a precizat şeful statului ucrainean. „Sunt convins că cea mai bună garanţie pentru noi ar fi aderarea la NATO. Este important să promovăm în mod activ ideea ca ţara noastră să devină membră a Alianţei„, a subliniat Volodimir Zelenski în convorbirea cu fostul premier britanic.

Premierul Rishi Sunak, ”de acord” cu vizita lui Boris Johnson la Kiev

Pe de altă parte, Boris Johnson, care spune că a venit la Kiev la invitaţia preşedintelui Volodimir Zelenski, a respins sugestiile potrivit cărora activitatea sa în Ucraina ar putea fi văzută ca o subminare a poziţiei premierului britanic în funcţie, Rishi Sunak. Nici acesta din urmă nu a părut deranjat, cel puţin la nivel oficial. Rishi Sunak este „de acord” cu vizita lui Boris Johnson în Ucraina, a transmis Downing Street. Secretarul de presă al prim-ministrului în exerciţiu a declarat că acesta „sprijină întotdeauna toţi colegii care arată că Marea Britanie sprijină Ucraina şi va continua să îi sprijine pe ucraineni”.

În orice caz, gazdele ucrainene par să fi fost încântate de vizita fostului premier britanic. „Prieteni ca acesta valorează mai mult decât o escadrilă de tancuri”, a scris pe Twitter Ministerul ucrainean al Apărării.

Articolul Boris Johnson, vizită surpriză în Ucraina. Ce i-a cerut Zelenski apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Viață de coșmar lângă Bahmut: Fără apă, gaz, căldură, iar magazinele închise

Locuitorii oraşului minier Toreţk din regiunea Doneţk din Estul Ucrainei sunt nevoiţi…

Mesajele liderilor europeni după victoria lui Petr Pavel în alegerile prezidenţiale din Cehia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat „ataşamentul ferm la…

Romania reopens Racovăţ crossing point for Ukrainians

The Romanian Government has opted to reopen the Racovăţ, Romania – Dyakivtsi,…