cel-putin-10-morti-intr-un-atac-armat-in-apropiere-de-los-angeles,-la-un-festival

Cel puţin 10 persoane au fost ucise într-un atac armat în Monterey Park, California, unde avea loc un festival dedicat Noului An chinezesc, potrivit autorităţilor, care anunţă că suspectul a reuşit să fugă şi este în libertate, transmite CNN.

Biroul FBI din Los Angeles colaborează cu poliţia şi cu alte agenţii în această anchetă, anunţă CNN, potrivit News.ro.

Suspectul în cazul atacului în masă „a fugit de la locul faptei şi rămâne în libertate”, a declarat căpitanul Andrew Meyer de la Departamentul şerifului din comitatul Los Angeles. El a îndemnat orice persoană care deţine informaţii cu privire la acest incident să sune la poliţie şi a pus la dispoziţia publicului două numere de telefon, inclusiv unul pentru ponturi anonime.

Atacul armat s-ar fi petrecut într-un local. Când poliţia a ajuns la faţa locului, oamenii ţipau şi încercau să iasă din club.

„Departamentul de pompieri din Monterey Park a intervenit la faţa locului şi a tratat răniţii. 10 dintre victime au fost declarate decedate la faţa locului”, a mai spus Andrew Meyer.

Cel puţin alte 10 victime, inclusiv unele în stare critică, au fost duse la diverse spitale în urma incidentului, a adăugat el.

Articolul Cel puţin 10 morţi într-un atac armat în apropiere de Los Angeles, la un festival apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Viață de coșmar lângă Bahmut: Fără apă, gaz, căldură, iar magazinele închise

Locuitorii oraşului minier Toreţk din regiunea Doneţk din Estul Ucrainei sunt nevoiţi…

Mesajele liderilor europeni după victoria lui Petr Pavel în alegerile prezidenţiale din Cehia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat „ataşamentul ferm la…

Berlinul acuză Moscova că transformă afirmaţii ale şefei diplomaţiei germane în propagandă

Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a spus clar, în mod…