mediazona-|-„nimeni-nu-sarbatoreste”-„suntem-devastati-psihic”-„vor-sa-ne-lichideze”.-rrazvratitii-rusi-din-brigada-155,-pedepsiti-ca-pe-vremea-lui-stalin

În 14 noiembrie, s-a aflat că armata rusă a capturat satul Pavlovka din regiunea Donețk. Mediazona scrisese cum, nu cu mult timp înainte, pușcașii marini din Brigada 155 Separată de Gardă, staționați la Vladivostok, se plânseseră guvernatorului regiunii Primorie de luptele grele și pierderile mari. Apoi, au fost nevoiți să înregistreze un videoclip în care să infirme totul (imaginile au fost distribuite de canalul de Telegrama al guvernatorului) și au fost aruncați totodată în luptă, să ia cu asalt zone fortificate. Acum, comandamentul îi pedepsește pe cei nemulțumiți, refuzând să-i scoată din Pavlovka, scrie Mediazona.

La începutul lunii noiembrie, pușcașii marini din brigada 155 separată de gardă s-au adresat, public, guvernatorului de Primorie, Oleg Kojemiako, din cauza pierderilor grele pe care le ascundea comandamentul. Apelul complet a apărut pe 6 noiembrie, pe canalul de Telegram, Grey Zone: „Încă o dată, am fost aruncați într-o ofensivă de neînțeles de generalul Muradov și compatriotul său, Ahmedov, pentru ca Muradov să câștige bonusuri în fața lui Gherasimov, iar pe Ahmedov și Muradov să-i facă eroi ai Rusiei. Drept urmare, noi și pușcașii marini din Kamceatka înaintăm spre Pavlovka. În urma ofensivei minuțios planificate de către marii comandanți, am pierdut aproximativ 300 de oameni în 4 zile – uciși, răniți și dispăruți – și 50% din tehnologie. Asta, doar în brigada noastră. Comandamentul districtului, împreună cu Ahmedov, ascund acest lucru și fac cifre oficiale ale pierderilor, de teamă responsabilității”.

Oleg Kojemyako a cerut parchetului să verifice informațiile, dar nu a exclus să fie vorba aici de „umplutură de la inamic”. El a postat apoi trei videoclipuri, presupus a proveni de la pușcașii marini din Brigada 155 și membri ai Batalionului de Voluntari „Tigrul”. Acolo, militarii spun că luptele sunt într-adevăr grele și există pierderi, dar „totul este în regulă”. Ministerul Apărării a mai susținut că pierderile unității „nu depășesc 1% din forța de luptă și 7% răniți”.

Pe 22 noiembrie, Mediazona a fost contactată din nou de către un membru al Brigăzii 155, care a spus că militarii care și-au exprimat nemulțumirea au fost lăsați la Pavlovka, în timp ce restul au fost duși în spate. Redacția redă ceea ce povestește militarul:

  • „În brigadă erau aproximativ 4.000 de oameni. Nu luptă toți. Avem spate, unități de artilerie și așa mai departe. În BTGr-ul (grup tactic de batalion – n.tr.) nostru, e vorba de plus sau minus 500 de persoane, constant cu personal insuficient. Nu există doar un BTGr în Ucraina. Și în alte sectoare ale frontului sunt desfășurate detașamentele noastre de asalt.
  • Sunt aici de trei luni. S-au dat lupte în fiecare zi, au fost două zile dense – 9 și 10 noiembrie. În tot acest timp, lângă Pavlovka au murit aproximativ 450-500 de oameni. Motivul: bombardarea constantă a concentrărilor de soldați din cauza idioților de ofițeri și a atacurilor inutile.
  • Reacțiile la scrisoarea [către guvernator] nu au fost așa cum ne așteptam. Ne-am gândit că comandamentul va schimba tactica. Scrisoarea nu a fost scrisă de mine personal, ci de o companie vecină.
  • Refuznicii sunt amenințați cu acuzații penale. Eu personal am scris un refuz, dar raportul meu a dispărut ca prin minune. [În 14 noiembrie] Pavlovka a fost luată sub control deplin, dar încă am pierdut oameni. Comandamentul nostru a decis să facă un circ. Au decis că [militarii] ar trebui să fie recompensată. Într-un cuvânt, ei și-au păstrat epoleții, iar noi, ca să nu ne ridicăm, avem fiecare cate o medalie. Numai că nu avem nevoie de ele, băieții nu pot fi aduși înapoi.
  • Toată lumea este devastată din punct de vedere psihologic. Nimeni nu sărbătorește, pentru că au murit mulți băieți. Eu însumi mi-am pierdut patru prieteni în doar două zile. Pur și simplu înfurie faptul că comandamentul nu se gândește la oameni. Au nevoie de medalii, epoleți, iar aceste cățele sunt gata să trimită oamenii la moarte sigură. Ei cred că dacă ne dau o medalie, atunci ar trebui să uităm totul și să închidem gura, dar se înșală, pentru că prietenii lor nu au murit, iar ei personal stau în spate la căldură. Acum, mai departe, se gândesc la altceva, la cum să obțină (distincția de) Erou al Rusiei și noi grade pe umăr.
  • Comandamentul a decis retragerea brigăzii din Pavlovka. Am fost cu toții foarte fericiți, dar nu pentru mult timp. Nu toată lumea va fi scoasă. Cei care au fost cei mai indignați, care au scris scrisoarea și au refuzat să asalteze, rămân mai departe în pozițiile lor, iar cei care nu au fost în conflict cu comandamentul vor fi duși în spate, pentru rotație.
  • Eu voi rămâne, nu mi-am ascuns poziţia.
  • Într-un cuvânt, încă simțim consecințele scrisorii. Ei nu trag concluzii, ci doar pedepsesc. Cred că vor să-i lichideze complet toți indezirabilii, iar în timpul ostilităților aceasta nu este o problemă, ba e chiar foarte ușor de făcut. Încă o dată sunt convins că viața mea nu valorează nimic aici. [Noi] suntem controlați de cei cărora nu le pasă de oameni, ci de epoleții și reputația lor. Este foarte înfricoșător să înțelegi asta.
  • Nu vor spune niciodată [că aceasta este o pedeapsă], dar gândește-te singur: după scrisoare, am fost trimiși la asalt, iar apoi, ca prin minune, cei care se indignaseră rămân mai departe în pozițiile lor, în timp ce alții sunt duși în spate. Înțelegem cu toții foarte bine de ce este așa. Au mai rămas 100-150 de oameni și aproximativ același număr este scos – poate mai mulți. Nu vom fi înlocuiți, deoarece am primit sarcina de a întări apărarea în Pavlovka și de a ne pregăti pentru operațiuni de asalt. Trăim în tranșee și în case care au supraviețuit mai mult sau mai puțin”.

VIDEO | Mai bine la război decât în celulă: deținut rus, în lesă și tratat ca un câine / Imagini din tabăra militară în care Rusia formează unitățile de pușcăriași

Articolul MEDIAZONA | „Nimeni nu sărbătorește”. „Suntem devastați psihic”. „Vor să ne lichideze”. Rrăzvrătiții ruși din Brigada 155, pedepsiți ca pe vremea lui Stalin apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

SUA includ violenţa sexuală în zonele de conflict printre motivele pentru instituirea sancţiunilor

Preşedintele SUA, Joe Biden, a semnat luni un memorandum care înăspreşte pedepsele…

Tradiţiei ”damelor de companie”, datând din Evul Mediu, oprită de regina consoartă Camilla

Regina consoartă Camilla (foto), soţia regelui Charles al III-lea, a decis să…

O femeie din gruparea mafiotă Ndrangheta a aruncat în aer două bancomate din Constanța împreună cu un român

O italiancă de 55 de ani, despre care autoritățile spun că ar…