novak-djokovic-se-califica-in-semifinale-la-australian-open

Novak Djokovic, numărul 5 mondial, s-a calificat în semifinalele Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, învingându-l în trei seturi, 6-1, 6-2, 6-4, pe rusul Andrei Rublev (nr. 6), într-o partidă disputată miercuri

Djokovic (35 ani), care a cucerit de nouă ori până acum trofeul la competiţia de la antipozi (un record), a jucat şi de această dată cu un bandaj la piciorul stâng, în urma unei probleme musculare care i-a perturbat jocul în primele sale trei meciuri de la Melbourne Park, dar care nu a mai părut să-l afecteze începând cu sfertul de finală câştigat în faţa australianului Alex de Minaur, pe care l-a învins tot în trei seturi.

Sârbul îl va înfrunta în penultimul act pe americanul Tommy Paul care a trecut la rândul său miercuri în sferturile de finală, cu 7-6 (8/6), 6-3 5-7, 6-4, de compatriotul său Ben Shelton.

Djokovic luptă la Melbourne pentru câştigarea celui de-al 22-lea său titlu de Mare Şlem, care i-ar permite să egaleze recordul rivalului său spaniol Rafael Nadal.

Dacă va câştiga a zecea sa coroană la Australian Open, Novak Djokovic va reveni în fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat anterior timp de 373 de săptămâni (record absolut).

În cealaltă semifinală se vor înfrunta grecul Stefanos Tsisipas (locul 4 mondial) şi rusul Karen Hacianov (20 ATP). Cei doi şi-au asigurat prezenţa în penultimul act încă de marţi, când Tsitsipas l-a învins cu 6-3, 7-6 (7/2), 6-4 pe cehul Jiri Lehecka, în timp ce Hacianov a profitat de abandonul adversarului său din sferturi, americanul Sebastian Korda, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte, la scorul de 7-6 (7/5), 6-3, 3-0.

The post Novak Djokovic se califică în semifinale la Australian Open appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Ce-ar fi făcut Angela Merkel?

Ezitarea lui Olaf Scholz de a trimite tancuri în Ucraina a produs…

Incendiu cu degajare mare de fum în Voluntari. Cetățenii, avertizați prin Ro-Alert

Un incendiu puternic a cuprins, vineri după amiază, un depozit situat în…

Un ingredient comun, folosit în siropul de tuse, ar putea trata boala Parkinson. Testele sunt promițătoare

Un ingredient comun folosit în siropul de tuse, ambroxolul, este testat ca…