procurorii-diicot-au-retinut-o-persoana-pentru-promovarea-terorismului-in-romania,-care-se-afla-”intr-o-faza-avansata-a-procesului-de-radicalizare”-aceasta-a-mai-fost-condamnata-pentru-acelasi-gen-de-fapte.

Concret, DIICOT transmite că persoana în cauza a accesat și promovat în mod sistematic materiale de propagandă specifice unei organizații teroriste din Orientul Mijlociu. În cadrul materialelor accesate de suspectul reținut erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor organizației teroriste, precum şi imagini cu luptători ai entități. Procurorii mai explică faptul că, prin intermediul rețelelor de socializare, persoana cercetată a promovat însemnele și activitățile organizației respective, precum și ideologia acestora. 

Comunicatul integral al DIICOT: 

La data de 23.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism și accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare, ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie (atrasă de o condamnare pentru același gen de fapte). 

În cauză s-a reținut faptul că, inculpatul, aflat într-o fază avansată a procesului de (auto)radicalizare, a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu. În cadrul materialelor accesate/diseminate de inculpat, erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizații, precum şi imagini cu luptători ai entității teroriste. De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare/aplicaţiile de mesagerie, inculpatul a promovat însemnele și activitățile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum și ideologia acesteia. 

La data de 23.11.2022 a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința inculpatului, fiind identificate obiecte de interes în cauză, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. 

În cursul zilei de astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Român de Informații – Brigada Antiteroristă, I.G.P.R. – D.C.C.O. și Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei ”Vlad Ţepeș”. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

You May Also Like

DNA l-a reținut pe Niculae Bădălău, fost ministru al Economiei și senator PSD, în prezent vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi. Este acuzat că a dat 170 de mii de euro mită unui primar, pentru contractele firmei fiului său.

Bădălău a fost audiat în această seară la DNA, iar la final…

Cupa Mondială. Maroc reușește încă o surpriză a turneului și învinge Belgia cu 2-0.

Belgienii au pornit partida din poziția de favoriți și au fost aproape…

Un studiu realizat în 137 de țări arată că aproximativ un milion de copii care mor anual la naștere au în organism particule poluante, majoritatea rezultate din arderea combustibililor fosili.

Cercetarea a inclus state din Europa, Asia, Africa și America Latină, care…