radev-distruge-jocul-lui-nehammer-si-il-pune-la-punct:-„nu-e-vina-romaniei-si-a-bulgariei-ca-sunt-probleme-in-sistemul-schengen”-/-„romania-si-bulgaria-apara-granitele-externe-ale-ue-mai-bine-decat-altii”

SOFIA – Chiar și în Bulgaria, unde a venit să vadă cu ochii lui cum sunt apărate frontierele externe ale Uniunii, cancelarul austriac Karl Nehammer a încercat același joc urât în care invoca problemele sistemului Schengen pentru a-și susține veto-ul dat aderării României și Bulgariei. Însă, președintele bulgar Rumen Radev nu i-a permis acest joc, spunându-i în față austriacului exact ce nu vroia să audă.

Înaintea președintelui bulgar, în conferința comună, Karl Nehammer a exersat același discurs ca și până acum:

„Din 2015, Germania a reintrodus controalele la frontieră la granița sa cu Austria și Cehia. Republica Cehă a introdus pentru prima dată în istoria sa controale la granița sa cu Slovacia. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să consolidăm protecția frontierelor. Trebuie să avem un rezultat real, care înseamnă reducerea migranților în interiorul spațiului Schengen. Avem nevoie de un semnal clar la nivel european că țările care protejează frontiera externă a UE nu se confruntă singure cu această problemă. Aceasta este o problemă care trebuie rezolvată la nivel european”, a afirmat cancelarul Austriei.

El a fost prompt taxat de președintele bulgar: „Faptul că Schengen nu funcționează corect în Europa Centrală nu înseamnă că Bulgaria și România ar trebui să rămână în afara spațiului Schengen. Nu este corect”, i-a replicat președintele Rumen Radev, conform publicației bulgare 24Chasa.

Radev a spus că România și Bulgaria protejează frontierele externe ale UE mai bine decât o serie de țări care se află în Schengen.

„Spațiul Schengen înseamnă una dintre cele mai importante valori ale Uniunii Europene. Pe lângă securitate, există dimensiuni economice și de altă natură. Cred că nu este corect ca noi și România să fim în afara Schengen”, a declarat președintele Bulgariei, citat de 24Chasa.

Președintele Bulgariei și-a exprimat speranța că „în viitorul apropiat va fi găsită o soluție rațională a problemei”.

Articolul Radev distruge jocul lui Nehammer și îl pune la punct: „Nu e vina României și a Bulgariei că sunt probleme în sistemul Schengen” / „România și Bulgaria apără granițele externe ale UE mai bine decât alții” apare prima dată în News Track.

You May Also Like
chiar-daca-fuga-de-la-guvernare-e-rusinoasa,-pentru-psd-e-santoasa-cu-rusinea-e-obisnuit.-strategia-prin-care-„salvatorii-romaniei”-ii-vor-lasa-pe-liberali-cu-ochii-in-soare

Chiar dacă fuga de la guvernare e rușinoasă, pentru PSD e săntoasă. Cu rușinea e obișnuit. Strategia prin care „salvatorii României” îi vor lăsa pe liberali cu ochii în soare

BUCUREȘTI – Liberalii știu că PSD-iștii au decis ieșirea de la guvernare,…
pe-urmele-tatalui…-alexandru-piturca-este-audiat-de-procurorii-dna-si-poate-fi-si-el-retinut.-cei-doi-sunt-audiati-in-camere-diferite

Pe urmele tatălui… Alexandru Pițurcă este audiat de procurorii DNA și poate fi și el reținut. Cei doi sunt audiați în camere diferite

BUCUREȘTI – Alexandru Pițurcă, fiul lui Victor Pițurcă, este audiat marți dimineață…
under-pressure-|-procurorii-au-gasit-la-euroins-cereri-de-despagubiri-refuzate-din-pix,-cu-semnaturi-false-/-cum-poate-fi-starpita-spaga-din-spitale-/-seful-dna-acuza:-in-toata-europa-serviciile-secrete-furnizeaza-informatii-procurorilor.-la-noi-nu-a-mai-vrut-psd/ccr

Under PRESSure | Procurorii au găsit la Euroins cereri de despăgubiri refuzate din pix, cu semnături false / Cum poate fi stârpită șpaga din spitale / Șeful DNA acuză: În toată Europa serviciile secrete furnizează informații procurorilor. La noi nu a mai vrut PSD/CCR

O nouă fraudă la adresa asiguraților RCA. ASF a descoperit nereguli majore…