senator-pnl:-daca-nu-facem-nimic,-apocalipsa-pensiilor-va-veni-dupa-2030

Senatorul PNL Liviu Brătescu (foto) susţine că statul român ar trebui să fie mai curajos şi să ia acum decizii care să prevină colapsul sistemului de pensii care se anunţă pentru 2030, când generaţia decreţeilor va atinge vârsta pensionării, informează News.ro.

Liviu Brătescu a afirmat, miercuri, într-un comunicat de presă, că agenda publică este ocupată de crizele zilei, dar că declinul demografic pune mare presiune pe sistemul de pensii.

Cred că a venit momentul ca statul român să fie mai curajos şi să implementeze urgent politici care să prevină colapsul prefigurat al sistemului de pensii, odată cu anul 2030, când va ajunge la vârsta de pensionare „generaţia decreţeilor”. Atunci, raportul salariaţi-pensionari se va inversa dramatic, având în vedere că numărul celor care vor ieşi din câmpul muncii reprezintă circa o treime din cel actual! Politicienii cu putere de decizie trebuie să vină cu soluţii, şi asta astăzi, când încă se mai poate face ceva, nu în 2029″, a declarat senatorul PNL, Liviu Brătescu.

Parlamentarul liberal consideră că problema României constă în numărul de salariaţi activi care contribuie la pensii şi la sănătate.

Potrivit lui Brătescu, în prezent şase salariaţi susţin 5,5 pensionari, dar după ieşirea la pensie a generaţiei decreţeilor vom avea mai mulţi pensionari raportat la numărul de cetăţeni activi.

Fenomenul depopulării României este poate cel mai grav din istoria noastră recentă. Nu doar tinerii au plecat şi pleacă în Vestul Europei pentru a găsi un trai mai bun, dar au început să plece şi cei care au peste 40 de ani, un fenomen de dată relativ recentă. Este forţă de muncă pierdută şi pe care, prin politici ferme şi inovatoare de readucere a Diasporei acasă, o putem recupera, iar până în 2030 putem cu siguranţă face asta! O altă modalitate de a creşte numărul de salariaţi este combaterea muncii la negru şi la gri. Avem o mare problemă aici, iar, din păcate, din cauza taxării mari a muncii, avem milioane de salariaţi care au în cartea de muncă salarii minime pe economie„, a precizat senatorul PNL, Liviu Brătescu.

Liberalul Brătescu adaugă că unul din trei salariaţi apare ca plătit cu salariul minim pe economie, dar că este greu de crezut că acestea sunt veniturile reale.

Statul este mulţumit că măcar colectează ceva de pe urma acestor salariaţi, dar nu face destul pentru a se asigura că antreprenorii ar avea avantaje mai mari dacă ar declara salariile reale, decât să îşi asume riscul plătirii unei părţi a salariului acelui angajat „la negru”. Pentru orice antreprenor astăzi, însă, pentru a plăti un salariu net de 5.000 lei, să spunem, unui angajat, ar trebui să mai plătească statului încă aproape 4.000 lei. Sunt 9.000 de lei pe care el trebuie să îi atragă din economia reală şi din care, azi îşi face calculul, asumându-şi nişte riscuri, poate susţine doi angajaţi în loc de unul”, a explicat senatorul Liviu Brătescu.

El consideră că dacă până în anul 2028-2030 vom sta fără să facem nimic, atunci acea apocalipsă profeţită de analişti va veni, iar România în loc să pună bani la investiţii, se va împrumuta pentru a plăti pensii şi pentru a susţine sistemul de sănătate.

Avem instrumente la îndemâna noastră. Ne lipseşte, din păcate, încă, un dram de curaj să adresăm această problemă. Ne lipseşte puţin mai multă preocupare şi pentru viitor, nu numai pentru alegerile de mâine sau de poimâine„, a mai afirmat senatorul liberal, Liviu Brătescu.

Articolul Senator PNL: Dacă nu facem nimic, apocalipsa pensiilor va veni după 2030 apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

SUA includ violenţa sexuală în zonele de conflict printre motivele pentru instituirea sancţiunilor

Preşedintele SUA, Joe Biden, a semnat luni un memorandum care înăspreşte pedepsele…

Tradiţiei ”damelor de companie”, datând din Evul Mediu, oprită de regina consoartă Camilla

Regina consoartă Camilla (foto), soţia regelui Charles al III-lea, a decis să…

O femeie din gruparea mafiotă Ndrangheta a aruncat în aer două bancomate din Constanța împreună cu un român

O italiancă de 55 de ani, despre care autoritățile spun că ar…