uefa-a-modificat-formatul-preliminariilor-pentru-campionatul-mondial-din-2026-si-euro-2028

Comitetul Executiv al Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) a aprobat în şedinţa sa de miercuri noile formate ale preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2026 şi EURO 2028, care prevăd grupe de câte patru şi cinci echipe, faţă de cinci şi şase câte aveau până acum.

Noul format al calificărilor europene pentru EURO sau Cupa Mondială va fi modificat, echipele urmând a fi extrase în 12 grupe de câte patru şi cinci echipe, revitalizând în consecinţă competiţia, făcând-o mai puţin previzibilă şi mai dinamică, notează site-ul FRF.

Echipele repartizate în grupe de cinci vor începe calificările în martie sau în iunie, dacă sunt calificate în sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor sau sunt implicate în meciuri de promovare/retrogradare în competiţia respectivă. În schimb, grupele de câte patru echipe vor începe campania în luna septembrie.

Câştigătoarele celor 12 grupe din preliminariile europene se vor califica direct la EURO sau la Cupa Mondială, în timp ce echipele de pe locul secund se vor califica fie direct, fie vor participa la meciurile de baraj (împreună cu echipele Liga Naţiunilor pentru calificarea la EURO).

Nu a fost propusă nicio modificare pentru turneul final EURO, care va cuprinde în continuare 24 de echipe.

Acest nou format de preliminarii va fi implementat după Campionatul European din 2024.

Cu creşterea numărului de echipe la Cupa Mondială din 2026 la 48, faţă de 32 până acum, Europa va trimite 16 echipe la turneul final care va fi găzduit de Canada, SUA şi Mexic, faţă de 13 până acum.

Liga Naţiunilor va fi extinsă cu o nouă rundă eliminatorie care se va disputa în luna martie, creând astfel continuitate între faza grupelor, care se încheie în noiembrie, şi turneul final care se dispută în luna iunie.

Câştigătoarele grupelor şi echipele aflate pe locurile secunde în Liga A vor obţine accesul în sferturile de finală. Mai departe, o dublă manşă va decide naţionalele care se califică în turneul Final Four.

Locul 3 din Liga 1 şi vicecampioanele din Liga B, alături de locul 3 din Liga B şi vicecampioanele din Liga C, vor juca un play-off de promovare/retrogradare în dublă manşă.

Extinderea Ligii Naţiunilor în fereastra calendarului internaţional de meciuri din luna martie se va referi doar la un număr limitat de echipe, iar echipele rămase, care nu vor fi implicate în această fază a Ligii Naţiunilor, vor putea începe deja preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.

”Liga Naţiunilor s-a dovedit a fi o poveste de succes, înlocuind jocurile amicale cu meciuri mai competitive. Şi acum, prin introducerea noii etape eliminatorii, echipele vor avea şi mai multe oportunităţi de a progresa, păstrând acelaşi număr de jocuri în calendarul internaţional al meciurilor. Previzibilitatea preliminariilor europene a fost, de asemenea, reîmprospătată cu un nou format, unul care va oferi tuturor echipelor şanse egale de a se califica la turnee majore. Acest nou format promite să aducă mai mult entuziasm competiţiilor naţionale de fotbal din Europa, care continuă să crească”, a declarat preşedintele UEFA, slovenul Aleksander Ceferin.

The post UEFA a modificat formatul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2026 și EURO 2028 appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Decizia luată de FCSB după o nouă gafă comisă de Joyskim Dawa

FCSB a anunțat ce decizie a luat în privința fundașului Joyskim Dawa,…

Trei elevi ruși de clasa a VIII-a au distrus o cale ferată de lângă Moscova. Li se oferise recompensă pe Telegram

Agenții FSB au reținut trei elevi de clasa a VIII-a din Cehov,…

Incendiu cu degajare mare de fum în Voluntari. Cetățenii, avertizați prin Ro-Alert

Un incendiu puternic a cuprins, vineri după amiază, un depozit situat în…