Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că șeful statului, Nicușor Dan, a reușit să facă față presiunilor politice din timpul crizei guvernamentale, chiar dacă ritmul în care ia deciziile este mai lent decât și-ar dori unii dintre cei implicați.
Liderul Uniunii afirmă că președintele nu poate fi suspectat de rea-credință și apreciază capacitatea acestuia de a rezista presiunilor, subliniind că un șef de stat trebuie să își urmeze obiectivele fără să fie influențat de reacțiile de moment.
Kelemen Hunor a fost întrebat luni seară, la TVR, cum apreciază modul în care președintele Nicușor Dan a gestionat criza politică prelungită și negocierile pentru formarea unui nou guvern.
Liderul UDMR a evitat să îi acorde un calificativ șefului statului, explicând că o evaluare corectă ar presupune cunoașterea tuturor informațiilor pe care acesta le-a avut la dispoziție.
„E ușor să comentezi când nu ești președinte, de aceea nu voi comenta. Eu știu ce aș fi făcut eu”, a declarat Kelemen Hunor.
Acesta a precizat că îl cunoaște de mult timp pe Nicușor Dan și că nu are motive să îi pună la îndoială intențiile, chiar dacă stilul său de lucru poate provoca nemulțumiri.
„Așteaptă și gândește mult”. Kelemen Hunor explică stilul președintelui
Președintele UDMR a recunoscut că ritmul decizional al lui Nicușor Dan poate părea lent pentru cei care așteaptă rezolvarea rapidă a problemelor politice.
„Sigur, de fiecare dată se poate și altfel, dar când nu ești în pielea președintelui este mai ușor să comentezi. Nu am toate elementele, ce s-a întâmplat, cum s-au întâmplat lucrurile”, a afirmat liderul UDMR.
El a insistat că diferențele dintre așteptările publicului și modul în care acționează președintele țin inclusiv de personalitatea și stilul de lucru al acestuia.
„El are un anumit ritm, care pentru unii este mai încet, așa, unii așteaptă un alt ritm. Dar până la urmă ce pot să vă spun: pe Nicușor Dan nu poți să-l bănuiești de răutate”, a declarat Kelemen Hunor.
„Că nu are un ritm așa, rapid, și așteaptă și gândește mult și deciziile sunt luate cum sunt luate, dar nu aș vrea să comentez”, a adăugat acesta.
Declarațiile vin în contextul negocierilor politice dificile pentru formarea noului Executiv, după o perioadă de instabilitate guvernamentală și confruntări între principalele partide parlamentare.
„Președintele trebuie să fie aproape imun la presiuni”
Kelemen Hunor a subliniat că, dincolo de viteza cu care sunt adoptate deciziile, o calitate esențială a șefului statului este capacitatea de a nu ceda presiunilor politice.
În opinia sa, Nicușor Dan a demonstrat că poate rezista unor asemenea influențe.
„Face față, în sensul că nu cedează la presiuni și președintele nici nu trebuie să cedeze la presiuni, el trebuie să fie aproape imun la presiuni”, a explicat liderul UDMR.
Acesta a arătat că presiunile sunt inevitabile în viața politică, indiferent de persoana care ocupă funcția prezidențială, însă deciziile nu ar trebui să fie influențate de popularitatea de moment.
„În politică există presiuni de fiecare dată, indiferent cine e președinte, dar președintele nu trebuie să cedeze la presiuni, el trebuie să știe care e direcția, unde vrea să ajungă și să țină de acea direcție”, a continuat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a avertizat că un președinte care își adaptează permanent deciziile în funcție de reacțiile publice riscă să piardă coerența mandatului.
„De aia e președinte, nu să se uite la comentarii și la like-uri și la presiuni, fiindcă atunci schimbă direcția în fiecare săptămână, în fiecare zi, în fiecare oră. Nu se poate să cedezi la presiuni!”, a concluzionat Kelemen Hunor.