Directorul general al OMS declară încălzirea globală ca fiind “una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății cu care se confruntă umanitatea”. Raportul Lancet Countdown arată că trei milioane de oameni au murit între 2016 și 2023 din cauza caniculei, iar 70% dintre aceste decese au fost provocate de impactul schimbărilor climatice. Suprafețele afectate de secetă au crescut de opt ori față de deceniul precedent.

Date:

A zecea ediție a raportului Lancet Countdown detaliază cum schimbările climatice afectează sănătatea oamenilor în mod accelerat – între 2016 și 2023 (ultimul an pentru care există date complete) schimbările climatice au cauzat trei milioane de decese, dar ritmul s-a accelerat până la un număr record de 710 mii de decese numai în 2023, în creștere cu aproape 50% față de 2016.

Raportul, realizat de 146 de cercetători din 30 de ţări, conchide că schimbările climatice sunt acum o amenințare majoră pentru sănătatea oamenilor și trebuie declarate ca atare de OMS. Tedros Adhanom, directorul general al organizației, spune că “dovezile sunt acum imposibil de negat: schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari amenințări de sănătate cu care omenirea se confruntă. Impactul lor este deja prezent, de la creșterea stresului termic, până la evenimente de vreme extremă, insecuritate alimentară și apariția unor epidemii”. 

Alan Dangour, director pentru climă și sănătate la Wellcome Trust, una dintre cele mai mari organizații caritabile din lume, care a finanțat raportul Lancet, a spus și el că “acest lucru nu mai poate continua. Trebuie să schimbăm cursul lucurilor și să punem sănătatea și bunăstarea oamenilor în centrul răspunsului nostru la schimbările climatice, măsurând succesul nu prin obiective de emisii sau grade Celsius, ci prin viețile salvate și rezultatele îmbunătățite în materie de sănătate”.

În plus, cercetătorii arată că instabilitatea geopolitică mondială a împins în plan secund lupta împotriva încălzirii globale, iar lipsa de acţiune riscă să agraveze această instabilitate. SUA au decis de exemplu să restricționeze sursele de date privind subvențiile acordate industriilor ce folosesc combustibili fosili, în condițiile în care președintele Donald Trump este susținut puternic de aceste industrii.

În acest timp, țările mai puțin dezvoltate înregistrează cele mai grave consecințe asupra sănătății oamenilor din cauza schimbărilor climatice – încălzirea globală a cauzat în ultimii trei ani pierderi de peste o mie de miliarde de dolari pe an economiei mondiale, din cauza reducerii productivității lucrătorilor. Cele mai grav afectate zone sunt și cele mai sărace – Asia de Sud-Est și Africa, cu o pierdere a 3,9%, respectiv 3,2%, din PIB. Europa și America au înregistrat pierderi de 0,2% și 1,5%.

În ciuda accelerării electrificării și a crizelor de aprovizionare provocate de războiul din Golf și de cel din Ucraina, combustibilii fosili încă reprezintă 86% din sursa primară de energie, la nivel mondial.

Sursa: Lancet Countdown

Foto: Vlad Georgescu | Dreamstime

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related

UE: Iarna din acest an va fi dificilă, avertizează comisarii pentru energie și apărare

Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, și-a exprimat evaluarea...

Polonia câștigă o competiție militară importantă. Ce vor construi americanii în apropierea flancului estic al NATO

Polonia a fost aleasă să găzduiască primul centru european...