Primarul din Slănic Moldova, arestat preventiv pentru luare de mită

Date:

Primarul PSD al orașului Slănic Moldova a fost arestat preveniv, fiind acuzat de luare de mită. Inițial, el fusese reținut. Dar Tribunalul București a admis cererea DNA de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, edilul Benone Moraru ar fi primit în două tranșe suma totală de 21.000 de euro de la reprezentantul unei firme care avea un contract de peste 1,46 milioane de lei cu primăria pentru lucrări la alimentarea cu apă potabilă.

Potrivit DNA, contractul dintre Primăria Slănic Moldova (județul Bacău) și societatea comercială a fost încheiat în 2025 și avea o valoare de 1.464.349,43 lei. Acesta viza intervenții de urgență pentru refacerea capacității de alimentare cu apă potabilă din dren, la nivelul orașului.

Anchetatorii susțin că, la 23 iulie 2026, Benone Moraru ar fi primit 15.000 de euro de la reprezentantul firmei, ca primă tranșă de bani în legătură cu atribuirea, prelungirea și executarea contractului, deși o parte dintre lucrări fuseseră deja decontate de primărie.

Ulterior, la 27 octombrie, edilul ar fi primit încă 6.000 de euro de la aceeași persoană. În acel moment, procurorii anticorupție au constatat infracțiunea în flagrant delict.

Primarul a fost informat cu privire la acuzațiile care i se aduc.

The post Primarul din Slănic Moldova, arestat preventiv pentru luare de mită appeared first on spotmedia.ro.

Share post:

Subscribe

Popular

More like this
Related

Salariile cresc, dar o ducem mai prost. De ce un venit mai mare nu înseamnă un trai mai bun și ce ar trebui să...

Institutul Național de Statistică a anunțat recent că salariile...

Un tratament care imită aerul rarefiat de la munte a avut efecte în cazul maladiei Parkinson

O combinație experimentală de medicamente care imită efectele expunerii...

Sucul de merișoare, efecte benefice la nivelul danturii. Ce au descoperit cercetătorii

Sucul pur de merișoare ar putea avea beneficii inclusiv...

Horoscop zilnic: 29 octombrie

Berbec Se întrezăresc mai multe drumuri scurte astăzi. Poate fi...